PSD începe atacul la Apaserv! Revocarea membrilor CA! Noii propuşi – activişti de partid!

PSD intenţionează revocarea membrilor actualului CA de la Compania Apaserv şi numirea altor noi 7 membri. De fapt acesta a fost şi subiectul WOW de pe ordinea de zi de azi de la Consiliul Judeţean, punct care – deşi era vorba de o şedinţă extraordinară! – nu a fost anunţat înainte ci a apărut ca propunere de suplimentare a ordinii de zi.
Cei 7 consilieri PNL nici nu au participat la vot, iar aleşii PSD (plus aliaţii de la ALDE şi PMP) au votat la foc automat articolele din proiect care prevedeau:
1.Mandat special pentru consilerii judeţeni Dănuţ Andruşcă şi Neculai Puşcaşu (reprezentanţi CJ Neamţ în AGA) pentru revocarea administratorilor societăţii.
2.Convocarea unei şedinţe AGA în care să fie numiţi 7 administratori provizorii.
3.Aprobarea listei de 7 persoane din rândul cărora vor fi numiţi cei 7 administratori provizorii.
Evident că schimbarea sau decapitarea unui CA poate fi un prim pas în tentativa de a înlocui un director iar din acest punct de vedere nu ar fi nimic nou pentru managerul Cătălin Dughir care şi în mandatele lui Constantin Iacoban şi apoi al Emiliei Arcan a tot primit astfel de mesaje. Acum proiectul a fost iniţiat de preşedintele CJ Ionel Arsene, care a semnat şi expunerea de motive ba. mai mult, a făcut şi cele 7 propuneri. Iar cei 7 care au toate şansele să fie viitorii membri ai CA Apaserv sunt: Gheorghe Stanciu, Ion Păcală, Năstase-Onu Iuliana, Iulian Dascălu, Elena Pantelimon, Florian Ştefan, Marian Viorel.
Recunoaştem că, în acest moment, nu avem la dispoziţie un cv al fiecărui specialist în management pe care PSD şi aliaţii îi consideră numai buni pentru a conduce destinele Apaserv. Aşa că vom da doar câteva detalii despre cei cunoscuţi nouă:
-Ion Păcală – fost consilier judeţean PSD; fost candidat PSD la funcţia de primar de Dumbrava Roşie; fost director adjunct (sau cu alte titulaturi) la Apaserv;
-Iuliana-Năstase Onu – din Roman, candidat la alegerile locale pentru CL Roman, pe lista PSD, pe loc neeligibil. Prezentată în cadrul unei acţiuni de campanie electorală – „PSD ÎŢI DĂ PUTEREA” – drept candidat racolat din sânul societăţii civile (cu activitate în zona ONG-urilor).
-Ştefan Florian – un tânăr promiţător din pepiniera de cadre de la TSD. Jurist de profesie care, după cum spun cunoscuţii lui, ar fi fost tentat fie să intre în avocatură, fie să ocupe un post la… Paşapoarte. A lucrat la Cancelaria Prefectului (în mandatul lui Vlad Angheluţă). Este vicepreşedinte la TSD Piatra Neamţ şi unul din zeloşii postaci de pe net ai PSD.
Vom reveni cu detalii şi despre ceilalţi 4 pe care preşedintele CJ i-a propus drept viitori membri CA la Apaserv, pe măsură ce acestea ne vor parveni…

D.VINCA

cop-apaserv1

 

6 thoughts on “PSD începe atacul la Apaserv! Revocarea membrilor CA! Noii propuşi – activişti de partid!

  1. Acelasi smen, ca sa vorbim pe limba valutistilor. Proiect strecurat in timpul unei sedinte cu caracter de urgenta cu scopul de a pune mana pe banii Apaserv. Sa nu mai vorbim despre cei numiti. Parca era mai bine pe vremea cand DVC controla tot. Ce vremuri am ajuns, sa fim condusi de analfabeti!!!!

  2. Oameni buni, voi o cunoasteti pe aceasta doamna Onu Nastase de la Roman? Singurul lucru pentru care o putem respecta este varsta in rest….. Dumnezeu cu mila, Dar are o calitate deosebita, este yesmanul perfect, aplauda ca un catel dresat de cate ori spune ceva doamna Oana Bulai. Domnul Arsene a ales bine, doamna asta de la Roman nu va iesi din cuvantul lui.

  3. Uau, ce tare, Florian Stefan baiatul lui tata e absolvent de Drept!!!!!!!! Daca il auziti vorbind o luati la fuga iar daca pune pixul pe hartie te intrebi cum o fi trecut clasa la Gramatica si la Limba Romana. Daaa, baiatul asta e administratorul si managerul perfect. De asta platim cea mai scumpa apa din tara ca trebuie sa platim in pretul apei si astfel de neica-nimeni numiti politic de partide. Stefane, de acum o sa ai apa de la protocol pentru sprit!!…

  4. Pornind de la premisa ca schimbarea CA are la baza bunele intentii, nu ar fi fost normal ca cei care i-au votat si noi, contribuabilii, sa vedem specimenele care vor hotari pe ce se cheltuie banii (ca asta ii intereseaza, de fapt)? Sa spuna si ei 2 cuvinte in limba romana in fata plenului CJ? Apaserv nu e compania CJ? E un SRL al lui Arsene?

  5. Sa speram cu aceasta ocazie ca se va schimba ceva la compania de apa și oamenii nu vor mai fi îngrădiți de ceea ce le este necesar pentru uzul casnic!

Lasă un răspuns