PSD-ALDE, șah la PNL-PMP: joi, ședință extraordinară la CJ pentru stabilirea vicelui cu atribuții de președinte!

Joi va fi ziua în care la Consiliul Județean va fi stabilit prin vot cine va fi vicepreședintele cu atribuții de președinte. Grupul consilierilor PSD-ALDE a cerut convocarea unei ședințe în regim extraordinar și, de la primul punct al ordinii de zi – stabilirea președintelui de ședință / se va cam cunoaște care e tabăra câștigătoare:

Artimetica e simplă: PSD-ALDE bazează pe 18 voturi, iar tabăra PNL-PMP pe 16 voturi. În fond, avantajul e foarte fragil, de doar un vot, dar dacă în manjoritatea PSD-ALDE nu va fi nicio defecțiune, vicele ales cu puteri de președinte va fi Ion Asaftei.

Nu e exclus ca – la fel ca atunci când a fost ales Arsene președinte – secretul votului să fie pentru consilierii PSD-ALDE doar la ștampilarea în cabină și apoi, în drumul spre urnă, buletinul despăturit să poată fi validat ochiometric de cei care se ocupă de securizarea votului loial pentru partid.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “PSD-ALDE, șah la PNL-PMP: joi, ședință extraordinară la CJ pentru stabilirea vicelui cu atribuții de președinte!

  1. Am citit ca d-l vice este cam sarac…. zic eu in fapte, performante, ca in vorbe e tare omul ,ceea ce se poarta azi.
    Cu asa contraperformante, cum sa fii la conducerea judetului ?
    Raspunsul unu aliat de nadejde: ,,sunt pentru ca pot,, !
    Toate le meritam ,,dragi nemteni,, , vedeti votul de azi din CJ !

Lasă un răspuns