Protestul de joi seară de la Turnul lui Ştefan a fost aparent mai „lejer” din punct de vedere cantitativ dar e de remarcat saltul calitativ: niciun lider politic din Neamţ nu a mai avut tupeul să se caţere pe nemulţumirea care scoate oamenii în stradă. Şi nu vorbim de participare ci de episodul din seara de miercuri când liderul M10 s-a manifestat ca o primadonă în criză de imagine personală.
Astfel că, joi seara, pe la 19, pe platoul Curţii Domneşti erau iniţial vreo 50 de participanţi, disipaţi în grupuleţe răzleţe. În vreo 20 de minute, numărul acestora aproape s-a dublat şi, pe la 19,30, chiar s-au adunat în cerc şi au purces la un fel de sfat ad-hoc despre problemele existente şi soluţiile pe care le văd ei.
Cităm mai jos câteva dintre aceste păreri şi atitudini:
„Actuala clasă politică ne-a adus aici. Felul în care, în toţi aceşti ultimi ani partidele au devenit un fel de sereleuri personale ale unor baroni locali. În partide nu există competiţie bazată pe competenţă şi activitate ci e prima treaptă în care promovările se fac pe clientelism, nepotism, şpăgi. Apoi această boală se întinde în administraţia publică şi în instituţii”.
„Ţara e măcinată de corupţie, de felul ăsta de a păcăli, de a da din coate. De asta suntem cum suntem văzuţi în Europa”.
„Peste tot se dă şpagă. La spital mori cu zile fără şpagă, la şcoală se dă şpagă să-ţi fie primit copilul, apoi să fie repartizat la un învăţător mai bun, apoi cotizăm pentru bănci şi mobilier. Sistemul medical şi cel de învăţământ parcă sunt sisteme paralele, mafiote”.
„Schimbarea trebuie să plece de la fiecare dintre noi. Eu am refuzat să mai dau vreun leu la şcoală. Nu mai dau. Să văd, ce or să facă, or să-mi lase copilul repetent că nu mai cotizez şi să văd cum la o lună după ce se strânge fondul şcolii îşi ia directoarea maşină? E mai greu spitale, că eşti pus în situaţia să dai ca să trăiască ruda de pe patul de suferinţă. Dar la şcoli, gata!”.
„Am auzit că a apărut subiectul acesta cu un nou partid. Dar organizarea va fi aceeaşi, pe sistemul actual şi în 2-3 ani va fi ca şi cu partidele existente. Cred că soluţia nu stă doar a înfiinţa noi partide – nu am nimic împotrivă – ci în schimbarea mecanismului din interiorul lor”.
„Unde sunt parlamentarii din Neamţ? Unde este prefectul? De ce nu vin stradă să stea de vorbă cu noi. Nu să confişte mişcarea cum s-a încercat aseară ci să ne audă doleanţele. Nu merităm atâta respect?”
„Ar trebui să nu mai votăm figurile astea propuse de partide. Să votăm oar independenţi. E greu pentru ei să răzbată, să se bată cu partidele în campanie? Păi atunci să fim uniţi, să nu votăm niciun partid, să votăm doar independenţi”.
„Aţi zis de spitale. De ani de zile vedem la televizor cum cei care au condus şi conduc Consiliul Judeţean ne spun că e bine. Dar e jale. Nu zic, sunt şi oameni care fac minuni pentru lefurile astea mizerabile. Cum naiba să trăiască un doctor cu 1.500 de lei pe lună, au şi ei dreptate. Dar am şi eu dreptate, ca pacient care plătesc taxe să nu fiu lăsat cu un piramidon dacă nu dau şpagă. Sau să ajungi la urgenţă şi să fie după noroc, uneori să fii tratat ca la carte, ca în filme, şi alteori să fie lăsat bolnavul să aştepte cu orele, ba că e aglomerat, ba că trebuie să mai vină un doctor. Să se hotărască ăia care ne conduc: e spital sau antecameră la cimitir?”
„Să nu uităm de locuri de muncă. Toţi promit asta în campanii electorale, că vor sprijini, că vor face şi că vor drege dar judeţul ăsta e mort din punct de vedere economic”.
Şi câte altele nu au mai spus oamenii. Oameni simpli, fără legitimaţii de şefi de partide. Şi culmea e că au şi dreptate, „mie în sută”, cum se spune…
D.VINCA