Protecţia Consumatorului, anchetă pe cazul „Turtă dulce reetichetată”! „Practici care nu pot fi tolerate!”

Protecţia Consumatorului a demarat ancheta de rigoare pe cayzul semnat de Vestea privind comercializarea, de Zilele Oraşului Piatra Neamţ, a unor produse expirate şi reetichetate (Pietrenii acuză: Produse de panificaţie EXPIRATE, REETICHETATE şi vândute la Zilele Piatra Neamţ!)

Un comunicat al instituţiei nemţene de profil anunţă că verificările vizează atât pe comerciantul respectiv cât şi pe producător.

Comunicat 

La CJPC Neamt a fost inregistrata o sesizare de catre un consumator  din judetul Neamt care a achizitionat  un produs alimentar – turta dulce – comercializat de un operator economic din alt judet, in timpul manifestarilor ocazionate de sarbatorirea zilelor orasului  Piatra Neamt,  produse expuse spre vanzare in standurile amplasate temporar.

Consumatorul  a constatat ca ambalajul  prezenta reetichetare, cu modificarea datei valabilitatii produsului      ( initial – valabilitate 25 mai 2017; ulterior – valabilitate 25 aug 2017).

CJPC Neamt a identificat producatorul ca fiind din jud Arges si a decis declansarea imediata a actiunilor de cercetare a aspectelor reclamate impreuna cu colegii din acest judet.

Aceste practici comerciale care pot genera transformarea unui produs  din “produs sigur”  intr-un “produs periculos” nu sunt si nu pot fi tolerate, se incadreaza in afara prevederilor legale iar cei responsabili vor fi trasi la raspundere.

De mentionat ca prin Ordonanta de Guvern nr. 21/1992 (r2) privind protectia consumatorilor , art. 5 alin. (2)

<< se interzice modificarea termenului de valabilitate/datei de minima durabilitate sau datei –limita de consum/datei durabilitatii minimale inscrise pe produs, pe eticheta, pe ambalaj sau , dupa caz  in documentele insotitoate.>>

Incalcarea acestei prevederi  legale se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la  2000 lei la 20000 lei. 

Sfaturi pentru consumatori privind comercializarea produselor de patiserie si panificatie

–  achizitionarea produselor se va face numai  din locuri autorizate;
–  spatiile de comercializare trebuie sa fie in permanenta curate si bine intretinute;
–  personalul care comercializeaza produse de patiserie trebuie sa poarte echipament de protectie sanitara a produselor;
–  produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adapost de praf si de muste, fiind servite numai cu ustensile speciale; este interzis a se permite consumatorilor sa aleaga produsele cu mana;
–  pentru produsele de patiserie preambalate data durabilitatii minimale este stabilita de producator si se va inscriptiona pe eticheta/ ambalaj.

Operatorii economici vor rămâne sub atenta noastră supraveghere şi nu vom tolera nicio abatere de la prevederile legale. Vă garantăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor supraveghează permanent piaţa şi se asigură de respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor.

CJPC Neamt

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns