Prospecţiuni SA pregăteşte un nou asalt în Neamţ

* În level 2, urmează 28 de localităţi: Dulceşti; Făurei; Valea Ursului; Podoleni; Zăneşti; Români; Roznov; Secuieni; Trifeşti; Horia; Dochia; Ruginoasa; Bârgăuani; Girov; Ştefan cel Mare; Războieni; Bodeşti; Tupilaţi; Ţibucani; Păstrăveni; Petricani; Mărgineni; Moldoveni; Icuşeşti; Ion Creangă; Dragomireşti; Urecheni; Văleni * Prefectul Angheluţă a cerut firmei Prospecţiuni SA să respecte dreptul de proprietate şi să aibă o comunicare corectă cu cetăţenii.

Alte 28 de localităţi din judeţul Neamţ sunt vizate pentru celebrele „radiografii de subsol” de către firma Prospecţiuni S.A. În fapt, după prima expediţie făcute pe terenurile oamenilor la începutul acestui an, prospecţiunile respective au rămas în memoria multor cetăţeni din Neamţ drept: violări de proprietate, intrări abuzive pe terenuri, detonări, capse, bombe etc. Această impresie deloc pozitivă este rezultatul stilului de acţiune al firmei şi al unui sistem de comunicare taxate ca oscilând între lipsă de respect, neprofesionalism sau pur şi simplu păcălire a oamenilor.

La întâlnirea de ieri desfăşurată la Prefectura Neamţ, prefectul Vlad Angheluţă a acţionat practic ca un mediator al discuţiilor la care au participat, pe de o parte, beneficiarul şi prestatorul lucrărilor şi primari din majoritatea localităţilor vizate. Vlad Angheluţă a atenţionat firma de prospecţiuni că motivele “generatoare de stări conflictuale au la bază şi identificarea incompletă sau ineficientă a metodelor de informare folosite de companie pentru convingerea locuitorilor respectivelor zone asupra corectitudinii şi beneficiilor generate de aceste activităţi. În lipsa unei transparenţe şi a unei comunicări eficiente, concluziile corecte asupra activităţii sunt înlocuite de zvonuri sau informaţii care nu au nicio legătură cu activitatea de fond şi beneficiile acesteia”, după cum se menţionează într-un comunicat emis de Prefectură.

Aceeaşi sursă precizează că “Reprezentanţii autorităţilor locale au ridicat problema despăgubirilor acordate proprietarilor de terenuri sau celor cărora li s-au concesionat aceste suprafeţe, respectiv modalitatea achitării acestora către beneficiari, promisiunea achitării ulterioare a unor astfel de despăgubiri fiind, în general, neagreată de proprietari”.

În stilul déjà consacrat, cei de la Romgaz şi Prospecţiuni SA au acuzat faptul că neîncrederea populaţiei este alimentată de forţe şi interese ostile, fără a veni cu nicio dovadă în acest sens.

La dezbateri au participat şi reprezentanţi ai unor instituţii din Neamţ, inclusiv Culiţă Tărâţă ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. Rămâne drept o simplă coincidenţă faptul că unii contestatari au arătat că maşinile sau oamenii Prospecţiuni SA au fost văzuţi anterior la firma Petroforest care face parte din Grupul TCE 3 Brazi care aparţine familiei Tărâţă.

Publicăm mai jos comunicatul emis de Prefectura Neamţ.

D. VINCA / surse foto: adevarul, ziarpiatraneamt.ro

…………………………..

 

 

Prefectul judeţului – domnul Ioan Vlad Angheluţă a moderat, astăzi – 1 iulie 2014, o reuniune cu caracter tehnic privind lucrările de achiziţie date geofizice 2D şi 3D, care se vor desfăşura în perioada iunie – septembrie 2014 pentru beneficiarul SNGN ROMGAZ SA, pe teritoriul a 28 de unități administrativ teritoriale.

Obiectivele acestei reuniuni, enunțate de către inițiatori, au fost:

Medierea, între autoritățile administrației publice locale și beneficiarii lucrărilor, pentru corecta informare a cetățenilor;

Mesajul privind respectarea prevederilor legale de către factorii implicaţi, în vederea menţinerii unui climat de normalitate şi ordine publică;

Prezentarea completă, transparentă a modului şi scopului în care se realizează activitatea de prospectare;

Dezamorsarea unor situaţii conflictuale şi prevenirea producerii altora noi;

Reprezentanții SNGN Romgaz, beneficiarii acestor lucrări, au precizat că au o experienţă de peste 65 de ani de activitate, pe teritoriul întregii țări. Proiectul nu are nicio legătură cu exploatarea gazelor de şist. De asemenea, au menţionat că există voci (inclusiv anumite organizaţii neguvernamentale) care au distorsionat informaţia și cel mai probabil, beneficiarii acestor acţiuni, entităţi mari, au interese economice de blocare a acestor prospecțiuni. Pe fond, aceste lucrări vizează realizarea independenţei energetice a țării, dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă. Astfel de lucrări s-au mai făcut şi în urmă cu 10 ani, fără probleme.

Reprezentanţii companiei de prospecțiuni au precizat că desfăşoară o activitate perfect legală şi au trimis memorii tehnice la toate consiliile locale şi primăriile din comunele în care urmează să desfăşoare activităţi. Aceştia au informat asistenţa că au participat la şedinţe de consiliu local şi au contactat proprietarii identificați ai terenurilor. Din perspectiva comunicării, aceştia au informat că au distribuit flayere cu informații.

Toate lucrările se fac în beneficiul Romgaz şi al statului român, au precizat specialiştii companiilor implicate în aceste activităţi, de aceea nu trebuie să existe un conflict între Romgaz şi autorităţile locale, pentru o chestiune în beneficiul tuturor. Potrivit beneficiarilor, zvonurile și manipulările referitoare la conexiunea dintre lucrări şi gazele de şist aparţin unor grupuri de presiune care au interes în blocarea realizării acestor prospecţiuni. Lucrările de achiziții date geofizice 2D sau 3 D au ca obiectiv formarea unei imaginii cât mai fidele asupra structurii pământului, în vederea găsirii de zăcământ. Informaţiile sunt cunoscute de acum 50 de ani, sunt exploatări vechi și, pentru a continua producţia în aceste zone, trebuie găsite alte zăcăminte. Acest lucru se face în timp. Odată proiectul finalizat, datele vor fi exploatate de către Romgaz, iar specialiștii firmei vor decide, în cunoştinţă de cauză, unde trebuie realizate forajele.

Prefectul judeţului a precizat că o parte din cauzele generatoare de stări conflictuale au la bază şi identificarea incompletă sau ineficientă a metodelor de informare folosite de companie pentru convingerea locuitorilor respectivelor zone asupra corectitudinii şi beneficiilor generate de aceste activităţi. În lipsa unei transparenţe şi a unei comunicări eficiente, concluziile corecte asupra activităţii sunt înlocuite de zvonuri sau informaţii care nu au nicio legătură cu activitatea de fond şi beneficiile acesteia.

Reprezentanţii autorităţilor locale au ridicat problema despăgubirilor acordate proprietarilor de terenuri sau celor cărora li s-au concesionat aceste suprafeţe, respectiv modalitatea achitării acestora către beneficiari, promisiunea achitării ulterioare a unor astfel de despăgubiri fiind, în general, neagreată de proprietari.

Alături de reprezentanţii companiilor implicate în activitate de prospecţiuni au participat conducerea Consiliului Judeţean Neamţ şi conducerile primăriilor următoarelor localităţi: Dulceşti; Făurei; Valea Ursului; Podoleni; Zăneşti; Români; Roznov; Secuieni; Trifeşti; Horia; Dochia; Ruginoasa; Bârgăuani; Girov; Ştefan cel Mare; Războieni; Bodeşti; Tupilaţi; Ţibucani; Păstrăveni; Petricani. De la activitate au lipsit edilii următoarelor localităţi (cărora li s-au transmis invitaţii de participare): Mărgineni; Moldoveni; Icuşeşti; Ion Creangă; Dragomireşti; Urecheni; Văleni.

Prefectura Neamţ

 

 

Comentarii Facebook

One thought on “Prospecţiuni SA pregăteşte un nou asalt în Neamţ

Lasă un răspuns