
Jurnalistul Cezar Filip consideră că Dani Mocanu ar putea fi fugit în Intalia, la Bari, să-i cânte dedor şi jale altui infractor fugar, Ionel Arsene (fost preşedinte CJ Neamţ), „poate îi mai trece depresia”.
„Cred că ați văzut că e un scandal mare național cu Dani Mocanu. Ați văzut, nu? E ușor fugit. Adică l-au scăpat și pe ăsta.
Nu știu dacă la Bari, dar dacă se gândește să ducă înspre Bari, putem să-i dăm noi niște indicații. Și dacă se gândește pe acolo să se ducă, să îi ducă un pachet și domnului președinte sau măcar să-i mai cânte, poate îi mai trece depresia. (…)
Bun, repet, soluția este Dani Mocanu, Concert la Bari. Poate cu ocazia asta face și un concert în contul banilor de la Dumbrava Roșie, face un concert la Bari ca să nu fie nici măcar țeapă morală și poate ridică moralul – că tot despre el vorbim – și domnului președinte. Poate o rezolvăm așa și cu ocazia asta spălăm și obrazul justiției românești”, a spus Filip în emisiunea luni (10.11.2025) dimineaţa în care l-a avut invitat pe consilierul local Vlăduţ Toma.
„Am văzut acolo, în motivare, apropo de domnul Arsene, că ne mai amintim și de el, trăiască domnul președinte, am înțeles că nici la restaurant, era acolo motivarea aia, că nici n-avea chef să meargă la restaurant. Stai și mă gândeam: măi, mulți români nu că n-au chef, n-au bani. Lasă cheful! Mulți români n-au ce să pună în sacul ăsta (sau „aceștia”). Dar el n-avea chef să meargă la petrecere, așa, să mai danseze, nu prea avea chef așa, adică săracul era, să zic, inevitabil”, a mai spus Filip.
Jurnalistul care modereaza emisiunea de la Monitor TV a pus pe tapet şi ideea că nesupravegherea, în niciun fel, a celor aflaţi în iminenţă de condamnare, duce la acest exod al infractorlor cu bani: „Înțeleg că nu pot să-l arestez până nu se dă sentința definitivă. Nu sunt chiar așa bătut în cap. Sunt ușor bătut în cap, dar nu chiar în halul ăsta.
Dar, totuși, nu există o posibilitate de filaj discret? Așa, dom’le, ăla urmează să primească o sentință definitivă. Stăm pe lângă el, adică nu-l arestăm, că n-avem voie, nu ne dă voie legea, dar să știm încotro pleacă. Să zicem să-l luăm de acolo, știi?
Uite, cineva ne zice că Mocanul ar avea afaceri cu femei de moravuri ușoare prin Elveția. Acolo o găsiți, când în Elveția, când în Germania. Pe acolo o fac maneliștii, cu bani grei, prin Interpol.
Îmi răspunde cineva: nu știu dacă știu unde pleacă. Aștept sentința, vezi care-i sentința, dar știu unde s-a dus. Bună ziua, am venit. Unde ați plecat? Până în Elveția. Am venit și noi după dumneavoastră. Dar de unde știați? E, am aflat. Adică asta mi s-ar părea un sistem de justiție totuși fără să-i încalci niciun drept. Nu faci niciun abuz.
Să fii informat până la urmă, că tot veni vorba să îi băgăm pe cei de la servicii înapoi în partea cu anchete, cu de-astea, cu dosare, mă rog. Adică, până la urmă, oricine are libertatea asta să încerce să fugă de brațul lung al legii. Are și libertatea asta.
Dar ce face legea? Are brațul lung sau nu îl are? Pare clar că nu, că e foarte scurt”.
Cezar Filip a întrebat public şi dacă autorităţile chiar fac demersuri reale pentru repatrierea infractorilor fugari. El a amintit de decizia Curţii Europene şi a spus că din momentul respectivei decizii autorităţile române ar fi trebuit să reia demersurile pentru fiecare caz în parte:
„Face cineva în mod real și într-adevăr aplicat încercarea de a-i extrăda pe ăștia? Că la un moment dat stau și mă întreb dacă se întâmplă lucrul ăsta, mai ales în condițiile în care avem o directivă, între ghilimele, o decizie a Curții Europene care spune că statele membre nu pot să se opună. E o decizie care ar spune: faceți solicitări de extrădare dacă i-ați condamnat la voi în țară, că statul unde sunt acum nu poate face nasoale. Dacă e în Uniunea Europeană.
Mă gândesc la cazul de la Bari și aș avea o întrebare așa generică. A mai făcut statul român, după această decizie a Curții Europene, demersuri pentru a-l aduce în țară pe Arsene, de exemplu? Întreb. Că s-ar putea să te duci acolo, să pui în instanță. Dar, doamne, ce a zis Curtea Europeană? Poate judecătorul de la Bari zice: A, dacă a zis Curtea Europeană, hai că e altă discuție.
Dar întrebarea e dacă se mai fac demersuri, că tare mă gândesc că nu o să se mai facă”.
Invitatul emisiunii, Vlăduţ Toma, a amintit de alte cazuri celebre din galeria fugarilor condamnaţi. El a pomenit şi se Sebastian Ghiţă (fugit din ţară după o chermeză a SRI) dar şi de fiul lui Micula care „făcea liveuri din Elveţia”.
Consilierul local a opinat şi că „nu cred că există interes” din partea autorităţilor române în returnarea unor astfel de infractori.
D.V.
Mai jos, integral, emisiunea-sursă:



