Profanare oficială! Stema municipiului Piatra Neamţ, pe containerele de gunoi!

Într-un profund dispreţ faţă de prevederile exprese ale legii dar faţă şi de norme minime de educaţie şi de bun simţ care spun că stema unei ţări sau a unei localităţi are o simbolistică aparte, la Piatra Neamţ, blazonul municipiului reşedinţă de judeţ a ajuns să fie imprimat pe containerele de gunoi. Mai exact, pe noile containere, tip carcasă, numite „şeltere” (de la englezescul „shelter”).

Carcasele respective înlocuiesc vechile containere şi dincolo de faptul că acestea sunt noi şi curate, un alt avantaj este blocarea accesului la pubele a celor care scotoceau prin gunoaie şi lăsau în urmă un decor de nedescris. Numai că în graba administrativ-politico-electorală a unor minţi luminate din Primăria Piatra Neamţ de a capacita recunoştinţa (votul?) populaţiei pentru această investiţie făcută din bani publici, excesul de zel a dus la soluţia imprimării textului „Primăria Piatra Neamţ” cu tot cu stema capitalei judeţului Neamţ pe aceste carcase care, în esenţă, tot containere de gunoi sunt.

Nu ştim dacă prin lumea civilizată a mai pus vreun primar blazonul istoric al oraşului pe coşuri/pubele/containere destinate colectării gunoiului. Şi prea puţin contează din moment ce, în România, legislaţia este foarte clară în utilizarea acestor elemente de heraldică care stabilesc – ştiinţific şi oficial, după avizul unei comisii de specialişti în istorie şi heraldică şi prin Hotărâre de Guvern – reprezentarea simbolistică a identităţii locale.

Recurs la lege:

<<Art. 8. – (1) Stemele aprobate pot fi reproduse pe firmele şi sigiliile autorităţilor administraţiei publice locale, pe imprimatele acestora şi pe indicatoarele care marchează intrarea în judeţe şi localităţi. Ele vor fi expuse pe frontispiciul clădirilor în care se află sediul autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu stema ţării, potrivit reglementărilor existente. 

(2) Stemele pot fi folosite cu prilejul unor manifestări de interes local, în acţiuni protocolare sau festive şi pot fi reproduse pe insigne, embleme, pe diferite tipărituri şi alte obiecte destinate să contribuie la cunoaşterea specificului local.

(3) În cazurile în care stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor sunt reproduse, expuse sau folosite împreună cu stema României, acestea vor fi aşezate în dreapta stemei ţării, privind stemele din faţă, şi nu vor avea dimensiuni mai mari decât cele ale stemei ţării.

Art. 9. – (1) Stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi folosirea acestora se bucură de protecţia legii.

(2) Atingerile de orice fel aduse stemelor şi împiedicarea folosirii acestora atrag răspunderea civilă, administrativă sau penală, după caz, a persoanelor vinovate, potrivit legii.

Art. 10. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei reproducerea şi folosirea unor steme neaprobate prin hotărâre a Guvernului sau în alte situaţii şi condiţii decât cele prevăzute de prezenta hotărâre.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunilor se fac de prefecţi şi împuterniciţii acestora, precum şi de împuterniciţii Ministerului Administraţiei Publice.

(HOTĂRÂRE de GUVERN nr.25 din 16 ianuarie 2003
privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor,
publicată în M.O. nr. 64/2 feb. 2003)

 

După cum se vede comparând fotografiile cu textul legii, rezultă că la Piatra Neamţ, „protecţia legii” de care se bucură stema municipiului („heraldică teritorială”, definită de aceeaşi HG la art. 1) înseamnă aruncarea blazonului şi istoriei – la propriu şi la figurat! – la gunoi.

Sunt mai bine de două săptămâni de când aceste containere „înstemate” au apărut în Piatra Neamţ şi, până acum, reacţia unor autorităţi competente în a vedea enormitatea şi a o corecta este următoarea: 

-Primarul Dragoş Chitic – nimic!
-consilierii din CL Piatra Neamţ, de la toate partidele – nimic!
-directorii şi şefii de servicii din Primăria Piatra Neamţ (unii cu lefuri de mii de euro) – nimic!
-secretarul Municipiului Piatra Neamţ, cu leafa un pic mai mică decât primarul – nimic!
-angajaţii de la Serviciul Juridic – nimic!
-angajaţii cu atribuţii şi pretenţii în Comunicare, şi de la Serviciul de specialitate dar şi de la Cabinetul Primarului – nimic!
-Prefectura Neamţ (vezi articolul 10 din HG 25/2003) – nimic!
-etc. 

Pomelnicul de mai sus este încă o dovadă a unei largi hore a incompetenţei juridice şi pe probleme de imagine a tuturor acestor bugetari. De fapt, nici nu trebuie să fii mare specialist ca să îţi dai seama că simboluri de suflet (stemă, steag, blazon, cruce etc) se pun acolo unde transmit un mesaj al respectului şi în niciun caz pe recipiente destinate gunoiului.

Iar despre pseudo-specialiştii în imagine, care sunt angajaţi pe lângă demnitari de pe diverse trepte administrative din Neamţ, Vestea tot a atras atenţia că marea lor majoritate or fi pricepuţi la lipit afişe sau împărţit pliante electorale dar, în rest, expertiza şi experienţa lor reală sunt tot la nivelul de „nimic”.

La Neamţ un astfel de episod chiar nu mai miră pe nimeni, fiind vorba de o zonă patentată deja pentru aceste „minuni a la Caracal”, cea mai cunoscută fiind cea cu primarul din aceeaşi capitală de judeţ care inaugura cu sârg o toaletă la o şcoală… tăind panglica tricolor şi lăudându-se apoi pe facebook cu astfel de imagini, semnificative pe fond pentru „patriotismul de paradă”.

VOM REVENI cu opiniile avizate ale unor istorici şi jurişti despre această nouă gafă uriaşă a Primăriei conduse de Dragoş Chitic.

Daniel Vinca
Notă – fotografiile cu containerele sunt realizate acum câteva zile dar, în acest moment, situaţia este fix la fel ca în imagini.

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

One thought on “Profanare oficială! Stema municipiului Piatra Neamţ, pe containerele de gunoi!

  1. Mult mai frumos și indicat ar fi fost, ca pe noile containere sa fie pusă poza lui Dragoș Chitic ținând mai multe containere in mâna, proclamându-se ctitor.

Lasă un răspuns