Profa de sex, cercetată și pentru înlesnirea sinuciderii!


Profesoara Crinela Marc, cea care a avut o relație cu seminaristul Marius Săndulache, este cercetată acum și pentru înlesnirea sinuciderii, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 191 din Codul Penal. Totul, după ce tânărul, care-i fusese elev și cu care a avut o aventură, s-a aruncat în Bistrița de pe podul de la Căprioara. Informația a fost oferită de comisarul șef Paul Tablan, șeful IPJ Neamț, care a precizat că încă de acum două săptămâni profesoara de limba română este judecată în stare de libertate.
După găsirea trupului neînsuflețit al lui Marius Săndulache, profesoara a fost arestată preventiv, pentru ca mai apoi să fie plasată în arest la domiciliu.
Nu este exclus ca instanța să fi decis acum judecarea Crinelei Marc în stare de libertate după ce aceasta a adus pe lume cel de-al patrulea copil, despre care se presupune că ar putea fi chiar al lui Săndulache.
Reamintim că elevul și-a pus capăt zilelor în ziua de 17 noiembrie anul trecut. După săptămâni întregi în care echipe de scafandri au căutat metru cu metru trupul băiatului, cadavrul acestuia a ieșit la suprafață la Reconstrucția, fix la o lună, pe 17 decembrie.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns