Pro-Ruginoasa! Fostul primar Nicu Chirilă candidează din nou!

Fostul primar de Ruginoasa, Nicu Chirilă, și-a anunțat candidatura pentru alegerile locale din 27 septembrie, evident, tot pentru funcția de primar.
Reamintim că Nicu Chirilă și-a pierdut funcția de primar în acest mandat, după o condamnare discutabilă. Discutabilă dar aplicată imediat de Prefectura Neamț. De data aceasta, Nicu Chirilă și echipa sa vor candida sub logo-ul Pro România.

<<Așa cum vă spuneam, voi candida pentru un nou mandat de Primar al Comunei Ruginoasa. Fac asta atât din dorința de a duce la bun sfârșit proiectele începute de către mine și blocate de actuala conducere, dar și pentru că încă mai sunt multe lucruri ce trebuiesc rezolvate în comunitate și pentru care consider că avem soluții viabile și proiecte noi.
Candidez din dragoste și respect pentru această comună și pentru voi, locuitorii ei. Intru în cursă pentru că e nevoie ca Ruginoasa să își continue dezvoltarea începută în mandatele mele anterioare și merită să aibă parte de o echipă de conducere COMPETENTĂ, ONESTĂ și IMPLICATĂ!
Sunt convins că va fi o campanie dură, în care oponenții mei se vor folosi de minciuni și tertipuri murdare. Însă nu îmi este frică, pentru că faptele și realizările vorbesc pentru mine.
Ca în fiecare campanie, nu voi promite mai mult decât ceea ce pot face și vă voi cere cu respect votul de încredere, pentru a face echipă împreună>>, spune Nicu Chirilă.

Candidatul anunță și noua echipă politică din care va face parte: <<După lecțiile politice dure primite în ultimii ani, am ales ca de această dată să îmi pun încrederea într-un partid nou, partidul PRO România, care susține candidatura mea și a echipei mele. Voi veni în fața dumneavoastră cu fruntea sus și cu o echipă puternică pentru Consiliul Local Ruginoasa.
Rămânem aproape, pe ulițele comunei și în online. Vă mulțumesc!>>.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns