Pro România Neamț merge mai departe! Întâlnire cu presa în epoca „post-Panaite”!

Pro România Neamț merge mai departe, pe drumul său, fără fostul prefect Panaite (anunțat până acum drept coordonator al Organizației Municipale Piatra Neamț și candidat pentru funcția de primar) și probabil că și Panaite merge mai departe, pe drumul său…

Miercuri, de la ora 13, Pro România Neamț a invitat presa locală la o conferință de presă în care amfitrionii anunțați sunt Liviu Harbuz și Iurie Leancă. „Candidații la alegerile Europarlamentare nominalizați de organizația PRO România Neamț” – acesta este descrierea din invitație, detaliu care sugerează și tema majoră a conferinței de presă.

Cu siguranță că Liviu Harbuz nu va scăpa de întrebări legate despărțirea proiectului politic de Panaite (sau invers) și, mai mult ca sigur că fostul deputat va avea răspunsurile pregătite. Poate și numele celui care va prelua funcția de coordonator (adică „președinte interimar”, spus altfel) al organizației pietrene.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns