Primul român care a votat într-o țară din Golf: „Pentru un președinte care să fie pentru toți…”

Procesul de votare pentru alegerile prezidențiale din România (2024, turul 1) a început în străinătate încă de vineri. Primul român care a votat într-o țară din Golf, unde este o singură secție de votare la Ambasadă a făcut-o la puțin timp de la deschiderea secției de votare.

„Secția de votare s-a deschis la ora 12 și eu m-am prezentat la scurt timp după aceea. Cred că am fost primul votant, dacă nu-i iau în calcul pe cei din secția de votare care, la rândul lor, înțeleg că votaseră.

Pentru ce am votat? Pentru un președinte care să fie garantul democrației și bunăstării românilor. Pentru candidatul care să fie, ca și țara, președinte pentru toți, nu doar pentru unii. E clar că nu am votat pentru ce înseamnă moștenirea lui Ion Iliescu sau Omar Hayssam, nici influența lui Putin și nici pentru combinații toxice între politicieni și firme precum Nordis”, a declarat alegătorul respectiv pentru Vestea.net.

Și pentru că alegătorul respectiv este din Neamț, a făcut și o comparație: „În țara în care sunt eu, infrastructura rutieră a fost grav avariată la începutul anilor 90 de un război. Și acum au autostrăzi cum România nici nu visează. Dar în această țară poduri și viaducte de câțiva kilometri se construiesc în câteva luni iar un pod uriaș, de peste 30 de kilometri a fost realizat în 3 ani. Deși aici este monarhie, există parlament, deci și alegeri. Dar oamenii din această țară nu vor vota niciodată pe un candidat infractor aflat în pușcărie sau pe un candidat-inculpat asupra căruia Justiția nu s-a pronunțat definitiv. Dar, din respect pentru cetățeni, nici formațiunile politice de aici nu ar promova, drept candidați, persoane cu probleme penale”.

D.V.