Primul parlamentar de Neamț care face așa ceva! Oana Bulai, sărbătoare pentru străvechea IE, la Roman!

Parcul muncipal din Roman va fi mâine, mai viu ca de obicei. Adică va răsuna de glasuri de copii și de adulți, de voie bună, sub semnul unei sărbători organizate întru cinstirea tradiționalei II românești. Da, despre Ie este vorba mâine, într-un adevărat maraton al cinstirii tradițiilor românești, de la ora 11 și până aproape de lăsarea nopții.
Evenimentul „Cu mândrie, poartă IE!” este organizat de deputatul Oana Bulai și este o premieră în ce privește activitatea unui parlamentar nemțean.
Nu este însă o noutate absolută în cazul deputatei de la Roman care, în urmă cu câteva săptămâni, a fost și cea care a stârnit un alt eveniment interesant, care s-a desfășurat la Parlamentul României, sub numele de „Neamț, colț de rai”.

Revenind la maratonul dedicat Iei la Roman, este de reținut că el ca capacita participarea a unor adulți consacrați pentru păstrarea și promovarea tradițiilor populare (artiști, meșteri populari) dar și a unor copii care au pornit pe același drum al respectului pentru simbolurile și obiceiurile românești.

„Așa cum v-am promis, astăzi vă voi prezenta pe scurt câteva momente pe care le puteți admira și la care puteți lua parte în cadrul evenimentului „Cu mândrie, poartă IE!” pe care îl organizez mâine în Parcul Municipal din Roman. Vor fi momente deosebite pe întreg parcursul zilei.

Astfel, în prima parte a zilei, de la ora 11:00, copiii din Roman ne vor încânta cu cântecul și dansul popular, acompaniați de profesorii lor. Încă de la primele ore ale evenimentului puteți participa la atelierele ce vor fi organizate. Primul este cel dedicat șezătorii nemțene, al doilea măștilor tradiționale, iar cel de-al treilea împletitului de sfoară.

De la ora 16:00 vor fi prezenți pe scena evenimentului Ansamblul de dansuri „Lunca Moldovei”, Asociația culturală `Eu Cred` din Valea Bicazului și Piatra Neamț, urmați de Grupul Vocal „Sânziene”.

De la ora 17:40 vom fi încântați de Ansamblul „PLAI MOLDOVENESC” din Roman. Nicoleta Negură va susține prezentarea de modă cu nemțencele noastre dragi și frumoase de la ora 18:10.

De la ora 18:30 vor fi alături de noi Maria Hibovschi și Laurențiu Marian, dar și Ansamblul „FLORICICĂ DE LA MUNTE”.

Ziua se va încheia cu un recital al Formației Modern.

Va fi o zi minunată care va avea în centrul ei ia noastră! Aștept cu interes comentariile voastre! „, spune Oana Bulai într-o declarație dată pentru Vestea.net.

D.V.

7 thoughts on “Primul parlamentar de Neamț care face așa ceva! Oana Bulai, sărbătoare pentru străvechea IE, la Roman!

  1. Buna treaba cu aceasta sarbatoare, totusi sunt oameni nenorociti de ape , nu mai au nimic ! Sa lase naibii fardul , tocul cui si sa intreprinda ea si cu gasca de profitori, ceva pentru acesti napastuiti !

  2. Pentru deputatul de la Roman fac cunoscut ca pe 24.06.2021 sunt doua sarbatori ortodoxe:Sf.Ioan de Suceaxa si sanzaienele si nu se lucreaza.Fetei ii place ia si uita de marele sarbatori.Tot negativ este si faptul ca s-a imbracat cu o bluza cu rosu careia ii zice ie.Pacat ca nu a prezentat o ie adevarat romaneasca.

  3. “… Nu dispariţia folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din păcate uneori chiar de către cei care îl promovează:…” – Harris Wallmen
    Este minunat să promovezi purtarea costumelor tradiţionale româneşti pe care să le porţi cu mândrie, Dar pentru a organiza acest eveniment trebuie să dai in primul rând tu exemplu purtând (promovând) o ie tradiţională, specifică acestui popor, decentă şi fără accesorii de genul colier din bănuţi de aur.

    Admin: nu suntem specialisti in etnografie sau in istoria vestimentatiei dar combinatia IE + accesorii (inclusiv salbe de galbeni) e destul de des intalnita in imagini de epoca. Si nu doar la vreo minoritate etnică ci si la romancele pur sange, evident la ales la cele de vita nobila, boieroaice etc.

    De ex:

    https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2020/10/17/3.-112-15320-C.P.Szathmari-principesa-Maritica-Bibescu-1845-BAR.jpg

    sau

    https://muzeulbrandurilor.ro/sali/sala-bijuteriilor-salba-mariei/736-bijuterii-etnice-romanesti-1933

  4. De ce nu publicati ce am comentat ? O cunosc pe aceasta….asa cum si voi o stiti, nu am spus nimic de nereprodus dar ma apuca greata de atata ipocrizie, asa ca dle Vinca , m-am lamurit , nu mai deschid aceasta publicatie, sa fiti sanatos !

    Admin: Stimate cititor, am mai dat aceste explicații, ok, le reluăm.
    Comentariile apar in site doar cu moderare (mna, sunt destui nesimtiti sau idioti care nu pot comenta decat injurand).
    Moderarea e, în general, zilnică.
    Mai sunt și excepții, adică o zi pauză. Rar, două…
    Pencă redactiile sunt subdimensionate, banii pe publicitate din Neamț (din surse publice) se duc cu dedicatie, fie pe la siteuri obscure, fie pe la campioni in ode.
    Cred că știți asta deja, ati fost intr-un CA la o firmă a CJ, pare-mi-se.
    Iar amenințările unui cititor/comentator (ca și ale altora), hm, ne fac să tremurăm, nu glumă.
    Dacă m-am făcut înțeles, e bine. Dacă nu, tot bine.

    D. Vinca

  5. Ne place sa criticam, daca nu scoatem o rautate pe gura nu putem dormi noaptea.
    Poate ar fi bine sa ne documentam inainte de a scrie. “ Lifturile erau ca monedele şi cine avea mai multe le ajungea împrejurul gâtului. Lifturile (salbele) de aur au fost purtate până prin anii ’30 ai secolului al XX și li se mai zicea lefţi, mahmudele, mamudele. Fetele purtau lifți din aur și argint la horă împreună cu mai multe șiraguri de mărgele.”

    Stam si cautam doar greseli, fara sa privim ansamblul: un deputat s-a intors si a petrecut timp cu cei dintre care a plecat. Nu spun ca trebuie sa laudam un lucru care ar fi trebuit sa fie normal, dar sa apreciem ca un ales face ce trebuie si sa speram ca altii iau exemplu.
    Asa ca:
    Bine, Oana Bulai!

  6. Nu se văd prea bine imaginile de pe bănuţi dar nu par a fi monede româneşti, de ce să le asociezi cu ia românească tradiţională la un eveniment pe care îl organizezi sub titlu „Cu mândrie, poartă …!” ?

Lasă un răspuns