Cetățenii din Piatra Neamț s-au săturat și de dezbateri fără rost (nu contează ce propui ci cine centralizează discuția), și de sesizări făcute pe diverse platforme online („am întrebat în mai, mi s-a răspuns în iunie că poate se vor ocupa în august”, relata azi o doamnă la Coffe to go) așa că scriu direct presei. Azi vă prezentăm două fotografii și mesajul de la un cititor, subiectul fiind cel din titlu, adică felul în care orașul este efectiv năpădit de buruieni (cu insectele de rigoare).
„Dragi jurnaliști de la Vestea,
așa arată strada Nufărului, azi, anul de grație 2021, ziua 15 din luna iulie.
Mai exact spațiul verde și trotuarul.
Noi am înțeles că în campaniile electorale ne promitea domnul actual primar Carabelea un ORAȘ VERDE dar nu cred că cei care l-au votat au intuit că aceste VERDE înseamnă ca orașul să fie lăsat să fie năpădit de buruieni.
Spațiul verde a devenit deja un fel de junglă, plină de tot felul de insecte și alte vietăți mișcătoare, Iar pe trotuare, vedeți ce este. Nu trebuie să fii mare inginer sau profesor ca să îți dai seama că aceste buruieni care cresc pe tortuar dizlocă în timp pavelele și afectează planietatea stratului de nisip pe care sunt așezate acestea. Să înțelegem că Primăria lasă intenționat să fie distruse trotuarele ca să stimuleze afacerile din domeniu? Sunt băieți deștepți care vor să vândă și să monteze pavele și de aceea trebuie să fie distruse trotuarele actuale?
În toată lumea civilizată, întreținerea trotuarelor din pavele se face și prin aplicarea unui tratament cu erbicid, care să prevină creșterea acestor plantații de buruienoase. E mai ieftin să dai cu erbicid decât să repari sau să înlocuiești, prematur, trotuare. Știu asta și aplică această rețetă și nemții, și englezii, și francezii, și elvețienii care nu sunt mai săraci decât românii dar chibzuiesc banul public și oferă și servicii de calitate – inclusiv trotuare întreținute – populației.
Am scris această problemă, acum peste două săptămâni, și Primăriei, pe aplicația cityapp, dar încă nu am primit un răspuns. Probabil sunt foarte ocupați actualii subordonați ai domnului primar, de asta mai trebuie angajați încă 60 de oameni în Primăria Piatra Neamț.
Cu stimă,
Mihai”.
Cititorul nostru și-a dat numele complet, adresa, numărul de telefon.
Reamintim că Primăria Piatra Neamț a contractat serviciul de cosire spații verzi (și trotuare) către firma Urban, aflată în insolvență dar care îi asigură un salariu de minim 2000 euro directoarei Ruxandra Bosovici.
Iar primarul Carabelea are o scuză că nu își asumă public serviciile de calitate execrabilă prestate de Urban (cică în mai factura pentru cosire ar fi fost de 300.000 lei) din moment ce el și competenta Ruxandra Bosovici apar în poze de campanie, îmbrăcați în geci de aceleeași culoare.
D.V.