Primarul, umilit în ședința extraordinară! Mărunțiș pentru Festival, în rest proiecte picate snop


Primarul municipiului Piatra Neamț Dragoș Chitic a trăit astăzi un deja-vu, după ce toate proiectele importante pentru el și tabăra consilierilor liberali au fost respinse de coaliția majoritară din CL. Din șase puncte înscrise pe ordinea de zi a ședinței extraordinare încheiată cu puțin timp în urmă, doar două au primit votul favorabil al tuturor aleșilor locali.
În rest, cele patru care priveau modificarea organigramei și statului de funcții al Primăriei, preluarea pe bază de protocol a Pieței Centrale din Piatra Neamț, precum și unele măsuri privind darea în administrare a obiectivului s-au lovit de zidul PSD-PMP-ALDE.
Ca element de simetrie, remarcăm faptul că doar primul și ultimul proiect de pe ordinea de zi au trecut de plen, mijlocul fiind „secerat” de majoritari. Primul OK s-a dat pentru alocarea de fonduri necesare organizării festivalului ce va marca prima atestare documentară a Curții Domnești, în urmă cu 526 de ani. Amendamentul privind suplimentarea sumei de 15 mii de lei care fusese alocată anterior, cu alți 10 mii de lei, inițiat de Cristian Sauciuc (PMP) n-a fost pe placul liberalilor, dar a întrunit voturile majorității, necesare pentru a trece, în timp ce proiectul cu amendament cu tot a fost votat în unanimitate. Tot cu unanimitate de voturi a trecut și proiectul privind încheierea unui parteneriat cu fundația „Boxul nemțean”, pentru organizarea unei competiții la Sala Polivalentă.
De la ședința care a ținut doar cinci minute a absentat consilierul local PSD Tudor Sălăvăstru.

Alex SÎRBU

One thought on “Primarul, umilit în ședința extraordinară! Mărunțiș pentru Festival, în rest proiecte picate snop

Comments are closed.