Primarul PSD de Târgoviște, Târg de Crăciun cu acces liber pentru nevaccinați! La Târgul lui Arsene, garduri și discriminare…

Încă un oraș important din România se alătură pe harta administrațiilor care au găsit soluții să nu transforme Târgul de Crăciun într-un eveniment tip discriminare sinistră la adresa nevaccinaților.
Târgoviște – fostă capitală a Țării Românești – organizează Târgul de Crăciun pe varianta „fără scenă, fără spectacole” – ceea ce conferă evenimentului dimensiune de „piață / târg / servire To Go” – deci iese din obligativitatea de a permite accesul doar vaccinaților, informează adevărul.ro.

Argumentele primarului de Târgoviște, Cristian Stan (de la PSD!) sunt clare și definesc ideea de edil care nu dorește impunerea de măsuri excepționale atâta timp cât are alte soluții la îndemână: „Înţeleg multe dintre măsuri, dar nici nu putem să fim atât de obtuzi încât să interzicem accesul unor părinţi şi copii, în exterior, cu mască, pe o suprafaţă generoasă. Adică pot să-şi cumpere shaorma de la tejghea sau pizza la stradă, dar să le interzicem să treacă prin piaţă şi să-şi ia o turtă dulce? Absurd. Aşa că, răspunsul acesta este: nu va fi îngrădire şi nu va fi solicitat certificat verde pentru acest spaţiu. Vom fi responsabili, vom avea grijă de noi şi ne vom bucura de această perioadă”.

La Piatra Neamț, Târgul de Crăciun este organizat de Consiliul Județean Neamț (condus tot de un PSD-ist!, Ionel Arsene), în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț, cu Camera de Comert și cu centrul pentru Cultură. Real vorbind, ultimele două instituții de mai sus nu au putere de decizie pe chestiunile de substanță iar Primăria, după ce a trecut prin votul CL proiectul de acord de asociere propus de CJ, a realizat că, de asemenea, a devenit un fel de executant tratat arogant de șefia CJ.

Mai mult, din ceea ce azi primarul Carabelea a recunoscut în conferința de presă de la Primărie, nici el nici toată echipa de super-specialiști care-l flanchează (secretar, directori de Direcții – Juridică, Administrativ, Patrimoniu, Cabinet Primar etc) nu au realizat că târgul de Crăciun poate fi organizat și în varianta „fără garduri, fără discriminare”, așa că au înghițit propunerea inițială  (proastă sau șmecherească) venită de la CJ.

Deși Vestea a avertizat de la început că „Târgul lui Arsene” (că asta a devenit în timp, pe măsură ce scopul i-a fost deturnat întru cultul personalității) este așezat pe o regie bazată și pe segregarea (pe bani publici!) nevaccinaților (care, la rândul lor, plătesc impozite și taxe care ajung inclusiv în bugetele din care se plătește manifestarea).

Citeste si 

OFICIAL! Doar cu CERTIFICAT VERDE la Târgul de Crăciun al lui Arsene!
Adevărul: Târgul de Crăciun de la Brașov, accesibil și nevaccinaților

D.V.

 

One thought on “Primarul PSD de Târgoviște, Târg de Crăciun cu acces liber pentru nevaccinați! La Târgul lui Arsene, garduri și discriminare…

  1. Nu avem ce face , intristam copiii , altfel ar trebui un boicot incat sa ramana ei si cu gasca lor in tarcuri !

Comments are closed.