Primarul Niță de la Borca: „Voi întreba cetățenii dacă ne mutăm cu comuna în alt județ dar rămân atașat de valorile ALDE”

Primarul Ovidiu Niță de la Borca susține că va merge mai departe cu demersul de a consulta populația despre oportunitatea organizzării referendumului despre mutarea comunei în alt județ (Suceava sau Harghita) dar asta nu îi schimbă ultima opțiune politică anunțată, atunci când a ieșit într-o conferință de presă la sediul ALDE, cu Ion Asaftei, președintele organizației Neamț.

„Am fost ales ca primar sub semnul UNPR ;i acum sunt ata;at de valorile asumate ]n conferin’a de pres[ de la ALDE”, a spus primarul Niță.

Într-o declarație mai amplă dată pentru Vestea, primarul de la Borca a spus că supărarea sa (asumată prin vot de toți cei 14 consilieri prezenți la ședina de CL în care s-a decis demararea procedurilor pentru organuzarea referendumului de mutare dintr-un județ în altul vizează nu doar ultima rectificare de la CJ (prin care au fost alocate diverse sume UATurilor) ci și tratamentul primit în ultimii 6 ani de la conducerea județeană, cu referiri clare la Prefectură și Consiliul Județean.

„L-am informat pe domhul Asaftei înainte de ședință. Dânsul a încercat să mă facă să mă răzgândesc, mi-a promis că lucrurile se vor rezolva, dar cu răbdare. Am încredere în domnul Asaftei dar așa nu se mai poate, așa că în ședința respectivă au am propus aceste demersuri și toți cei 14 consilieri prezenți au votat”.

Niță a declarat pentru Vestea că sunt luni de zile de când încearcă să vorbească cu șefii de la Prefectură și Consiliul Județean (fără a-i nominaliza pe cei doi care conduc aceste instituții) și că demersurile lui au fost în van. „Nu știu ce se întâmplă cu telefoanele astea mobile, a glumit amar primarul. Dar am sunat de nenumărate ori pe telefoanele de serviciu, și pe numerele de fix. Degeaba”.

Edilul de la Borca a amintit și de inundațiile din 2013 și 2014 când a primit ba o sumă incomparabilă cu efectele (vreo 10.000 lei), ba au trecut o singură dată cei de la județ și comunitatea locală nu a primit niciun fel de sprijin, discurcându-se foarte greu doar cu resurse locale.

Niță a subliniat și faptul că că cele două proiecte cu finanțare nerambursabilă obținute de Primăria Borca au fost obținute foarte geu, fără niciun sprijin de la autoritățile județene și că „domnule, măcar dacă nu te ajută, măcar să nu te încurce”.

Vom reveni.

D.V.