Primarul Micu, suflet de mamă în cazul taximetrelor-fantomă! Niciun leu amendă, nici sesizare la Parchet pentru fals!

Primarul Lucian Micu de la Roman demonstrează prin deciziile vizând cazul taximetrelor de la Roman care circulau cu acelaşi număr de autorizaţie pe portieră că în astfel de cazuri ilegalităţile nu au loc fără complicitatea autorităţilor locale.

Primarul Micu a declarat în conferinţa de presă de luni că singura măsură luată împotriva firmei şi patronului care s-au pretat la aşa ilegalitate a fost… solicitarea de a da jos autocolantul de pe 2 din cele 3 maşini!

Cazul publicat exclusiv de Vestea (<<MAFIE! 3 taxiuri clonate pe aceeaşi autorizaţie emisă de Primărie>>) – mare parte a presei romaşcane arătând în continuare că nu “observă” subiectele referitoare la problemele administraţiei locale – s-a finalizat, cum era de presupus, cu o clemenţă elocventă a Primăriei conduse de Lucian Micu.

Am dispus ca autocolantul cu numărul autorizației să fie înlăturat de pe cele două autoturisme neautorizate și acestea să fie scoase din uz, iar proprietarul a primit avertisment pentru că se află la prima abatere. În perioada următoare vor fi efectuate mai multe controale, iar din această toamnă, mașinile vechi nu vor mai primi autorizație”, a declarant primarul Lucian Micu, citat de un site din Roman.

Această soluţie mai mult decât permisivă a administraţiei romşcane (“suflet de mama”, cum au comentat deja unii pe internet) ridică evidente semen de întrebare. Şi nu doar de natură fiscală (cum au fost contabilizate veniturile realizate cu cele două maşini care aveau autocolantul cu autorizaţia de pe maşina în regulă) ci şi penală. Şi un student în primul an la Drept va spune că în cazul respective sunt indicii evidente de fals, uz de fals, poate şi de alte infracţiuni. Şi nu e vorba de simple autoturisme ci de maşini implicate în activităţi de servicii de transport în regim de taxi, deci de transportarea unor cetăţeni.
Nu ştim în baza cărei legi a ajuns Primarul Lucian Micu la o astfel de decizie (“să dea jos autocolantele şi cu asta basta”) dar cert este că în organigrama Primăriei Roman există un serviciu (specializat) pe Transport. Serviciu al cărui funcţionari ar trebuie să ştie, ca şi primarul Lucian Micu, că există articol în Codul Penal pentru “omisiunea de denunţ”.

Culmea e că decizia “mămoasă” a primarului de Roman încalcă chiar şi Regulamentul de organizare și executare a serviciului public de transport în regim de taxi, adoptat de Consiliul Local Roman în 2008.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment şi/sau amenda de la 1000 la 2000 RON depistarea repetată în trafic a unui conducător auto cu persoane în autovehicul, staţionarea în vederea efectuării activităţii de taximetrie, fără autorizaţii eliberate de Primăria Municipiului Roman. Amenda se aplică şi persoanelor juridice – este un pasaj din acel regulament, citat de acelaşi site de ştiri.

Evident că nu îţi trebuie multă carte ca să anticipezi că Micu şi purtătorii lui de vorbe se vor prevala de faptul că angajaţii Primăriei (Poliţie Locală, inspector etc) nu au găsit ei în trafic taxiurile clonate ci au văzut doar pozele de pe net şi articolul din Vestea.
Intervenţia la cald a Claudiei Matei (purtătorul de cuvânt official de la Primărie) a fost mai mult decât elocventă (“Poliția Locală a fost sesizată cu privire la acest aspect și va face verificări dacă mașinile respective fac sau nu transport în regim taxi”), anticipând perfect faptul că se va proceda în stil mioritic-romaşcan, adică “batista pe ţambal”. Era evident că toate cele 3 taximetre nu vor mai presta activitate după apariţia articolului din Vestea, deci Poliţia Locală (subordonată direct Primarului Micu) nu avea ce să mai depisteze.

Reamintim că pozele realizate de romaşcanul care a făcut public acest caz şi difuzate şi de Vestea au fost făcute în spaţiul public (unde maşinile fantomă nu aveau ce căuta cu autocolant fals cu număr de autorizaţie de la Primărie), nu prin vreun garaj sau curte.
După această decizie controversată a Primarului, rămâne de văzut ce vor înţelege patronii şi taximetriştii care respect legea, care plătesc toate taxele (inclusive pentru licenţa per maşină)…

 

D.VINCA

Nota Bene – În curând, un articol şi despre taxiurile fantomă din Piatra Neamţ…

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns