Primarul Micu: „În 6 luni, l-am văzut o singură dată la Roman pe directorul tehnic de la Apaserv!”

De când romaşcanii primesc apă cu porţia – adică de aproape 6 luni de zile – directorul tehnic al Apaserv, Gheorghe Nicolae a fost văzut o singură dată la Roman de primarul Lucian Micu, după cum a declarat edilul romaşcan în exclusivitate pentru Vestea.

„Eu personal l-am văzut o singură dată pe directorul tehnic la Roman. Atunci când a fost acea şedinţă aici, cu toţi factorii implicaţi (N.R. – la care a participat şi prefectul George Lazăr, şi reprezentanţi ISU, Apele Române). În rest, nu, nu l-am mai văzut. Şi nici nu m-a sunat vreodată în tot acest interval de timp”, a declarat primarul Micu.

Precizarea primarului Micu este cu atât mai interesantă cu cât săptămâna trecută, preşedintele CJ Neamţ Ionel Arsene a cerut demisia întregii conduceri de la Apaserv (asta înseamnând, logic, şi directori şi CA), iar 4 din cei 6 membri CA s-au conformat şi l-au demis pe directorul general Vlad Angheluţă, dar nu au luat nicio măsură cu privire la directorul tehnic şi nici nu şi-au dat ei demisiile.

Ori, la Roman, criza furnizării de apă ţine – după cum ştie toată lumea, de o problemă TEHNICĂ, nu economică, nu de altă natură.

În conferinţa de presă de azi susţinută de primarul Micu, acesta şi-a arătat mirarea faţă de degringolada de la Apaserv: „Decizia de a semna contractul cu Apavital (NR – firma din Iaşi, preferată în locul Apaserv) este irevocabilă, e susţinută şi de Consiliul Local şi de cetăţeni. Ce să mai discutăm cu Apaserv, nu vedeţi ce e acolo cu directorii? Şi am vpzut o doamnă din C.A. care ne critica pentru decizia de la Roman dar spunea că ei, cei din CA, hotărâseră din decembrie ca Apaserv să ia apă de la Apavital. Păi şi noi ce vină avem? Noi, romaşcanii, fără apă şi tot noi suntem vinovaţi?”.

Revenind la momentul când directorul tehnic de la Apserv a fost la Roman, sursele Vestea spun că şi atunci s-a întâmplat minunea doar pentru că directorul general Angheluţă era plecat din judeţ. Aceleaşi surse spun că şi Angheluţă şi alţii şi-au pus apoi mâinile în cap când au văzut cum în conferinţa de presă care a urmat şedinţei tehnice, respectivul director tehnic a scos o perlă de genul că romaşcanii, cu pierderile din zonă (estimate de unii la 50%, de alţii la 70%) o duc mai bine ca alţii, la acest capitol. Impactul total negativ al unei asemenea remarci a fost cu atât mai mare cu cât ea a fost rostită într-un oraş unde de luni de zile oamenii ba au, ba nu au apă, fix de la compania unde respectivul e director tehnic şi ia o leafă netă de circa 90.000 lei.

Cititi si Ştirea lunii! Prefectul către directorul tehnic Apaserv: „Demisia! Mergeţi la pensie! Încurcaţi vieţile a zeci de mii de oameni” VIDEO
Şi consilierii PSD de la Roman au votat propunerea primarului PNL pentru „divorţ de Apaserv”!

Gheorghe Nicolae a avut o carieră administrativă foarte strâns lipită de factorul politic: fost director în Primărie (în vremea primarului Ion Rotaru), apoi angajat la CJ, apoi administrator public la comuna Alexandru cel Bun (primar acelaşi Ion Rotaru), câştigătorul fericit al concursului de director tehnic la Apserv cu o lună înainte de pensionare (a şi luat o primă specială de câteva mii euro la pensionare, de la Apaserv, dar a rămas şi pe actuala funcţie). 

După un periplu politic (cu sau fără partid) pe orbita mai multor formaţiuni politice, actualmente directorul tehnic pensionar de la Apaserv este membru PSD, cu funcţie de conducere în organizaţia Piatra Neamţ.

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns