Primarul Chitic recunoaşte că alimentele neconforme au fost furnizate de Primărie! „Nu ştiam că vor veni, am fost sunat la 1.30 de DSP”

Persoanele care au fost carantinate la Piatra Neamţ au ajuns în spaţiul pus la dispoziţie de Primăria Piatra Neamt în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1.3o. Primarul Dragoş Chitic a confirmat că alimentele furnizate dimineaţă (apropos de acuza cu alimente neconforme) au fost funizate de Primăria Piatra Neamţ din stocuri ale DAS (Direcţia de Asistenţă Socială).

„Aici este obligaţia administraţiei locale să asigure hrana şi apa de băut acelor persoane, obligaţie pe care ne-o respectăm.

Practic, azi noapte eu am fost informat de sosirea acelor persoane. Am văzut şi eu acum o informaţie că alimentele care s-au dat dimineaţă n-ar fi în condiţii foarte bune. Eu vreau să vă spun că pentru micul dejun am apelat la Direcţia de Asistenţă Socială care deţine Cantina Socială şi din stocul de alimente pe care le au ambalate, au fost furnizate acelor oameni, alimente, câte ni s-a spus, sigilate şi în termenul de garanţie.

Deci trebuie verificat dacă este adevărată sau nu este adevărată, eu am trimis deja colegii de la DAS să verifice şi să ia măsurile necesare. dacă se confirmă această ştire deşi, repet, circulă foarte multe fake-newsuri în această perioadă, vom lua măsurile necesare, inclusiv de sancţionare a celor vinovaţi.

A fost o soluţie de moment pentru dimineaţă. Pentru că noi nu ştiam când vor veni aceste persoane. Sunt nişte proceduri care trebuie respectate aici. Eu personal am sunat la Direcţia de Asistenţă Socială în baza protocolului pe care îl avem şi am rugat să ducă şi micul dejun oamenilor, să nu aştepte până la prânz, când va veni firma de catering cu care am încheiat deja un contract. Deci începând de la prânz vor primi masă caldă, felul 1 şi felul 2 şi în continuare vor primi 3 mese pe zi”, a declarat primarul Dragoş Chitic într-o emisiune Jurnal FM moderată de jurnalistul Cezar Filip.

Primarul a făcut apoi apel ca astfel de subiecte să nu fie politizate (???) după care a întărit informaţia care arată cât de proastă este comunicarea între Prefectură-DSP-Primărie afirmând clar că el a aflat de oamenii aflaţi în carantină… abia după ce aceştia au ajuns la Piatra Neamţ: <<Azi noapte la ora 1.30 am fost sunat de către DSP, au ajuns primele persoane carantinate acolo şi evident că nu aveau apă şi hrană. Noi nu ştiam că vor veni. M-am dus personal şi am cumpărat din resurse proprii şi am cumpărat apă, sanvişuri, produse proaspete preparate atunci>> (vezi VIDEO de mai jos).

Afirmaţia respectivă pare cel puţin ciudată în contextul în care ieri, prefectul de Neamţ, George Lazăr a anunţat în conferinţă de presă (transmisă şi video) că seara urmau să ajungă zeci de persoane la Neamţ care vor intra direct în carantină iar presa locală a reflectat ieri subiectul, inclusiv cu ştiri de pe traseul spre Piatra Neamţ.

 

 

 

D.V.

 

Comentarii Facebook

One thought on “Primarul Chitic recunoaşte că alimentele neconforme au fost furnizate de Primărie! „Nu ştiam că vor veni, am fost sunat la 1.30 de DSP”

  1. Da sigur! Poate vor somon,caviar si multe altele! Nimic nu le-ar fi dat de mâncare!!!post negru fratilor inconștientul ce sunteti,ce căutați in tara?

Lasă un răspuns