Primarul Chitic invită la civilizație în campanie și dezbatere. „Nu voi răspunde atacurilor murdare”

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, şi candidat al PMP Neamţ pentru un nou mandat, a adresat competitorilor săi o invitaţie la o campanie electorala civilizată pe marginea proiectelor ce ţin de administrarea oraşului. “Aşa cum am mai afirmat, urez succes tuturor competitorilor înscrişi în cursa electorală şi îmi doresc să câştige candidatul care va convinge pietrenii că este capabil să pună în practică proiectele cele mai bune pentru dezvoltarea oraşului. Se apropie campania electorală şi, din păcate, sunt deja semnale că va fi coborât nivelul sub limita permisă, că vor fi din nou atacuri la persoană, că din nou se va împroşca, din partea unora, cu noroi. Şi alegerile locale de anul acesta nu vor fi doar o competiție de proiecte, ci și o competiție a caracterelor. Nu numai că eu nu voi promova astfel de atacuri şi o astfel de campanie murdară, dar nici nu voi răspunde mizeriilor cu care, din păcate, unii contracandidaţi au început deja sau se pregătesc să împroaşte în dreapta şi în stânga”a declarat Dragoş Chitic.

Singurul candidat de la Piatra Neamț care este și actualul titular al funcției de primar anunță că nu va răspunde la insulte sau calomnii și că preferă să-și dedica timpul pentru a dialoga cu pietrenii: Sunt o persoană educată, iar cărţile citite mă ajută să văd mult dincolo de biroul de primar. Fac o invitaţie către toţi candidaţii la funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ la o campanie electorală civilizată, pe proiecte, pe planuri de dezvoltare. De o astfel de dezbatere au nevoie pietrenii.
Campania trece, mizeriile trec şi ele pătează în final doar obrazul celor care le promovează, dar pentru pietreni ar trebui să rămână un proiect care să facă din Piatra Neamţ un oraş de 10+.
Sunt aproape convins că voi fi ţinta unor atacuri nedemne de o politică civilizată, că vor fi împrăştiate în spaţiul public multe neadevăruri în ceea ce mă priveşte. Mă aştept să aflu despre mine lucruri pe care nici eu nu le ştiu. Nu voi răspunde unor astfel de calomnii. Pe de o parte aş putea să-i înţeleg pe cei care vor promova astfel de lucruri: sunt primarul în funcţie şi sunt cotat cu cele mai mari şanse pentru un nou mandat, aşa că mă vor provoca prin atacuri pentru a mai câştiga ceva notorietate. În plus, cei în cauză nu pot face referire la ceea ce au făcut bun pentru oraş până acum, unii nici măcar în cariera lor profesională nu au ce arăta. Nu voi pierde nici din timpul meu, nici din timpul pietrenilor pentru a răspunde la astfel de mizerii. Voi alege să folosesc acest timp pentru a dialoga cu cetăţenii, pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii pentru oraşul nostru. Cei care vor alege mocirla politică în locul unei dezbateri constructive şi civilizate, aşa cum s-a demonstrat de fiecare dată în trecut, vor fi trimişi prin vot de pietreni înapoi în mocirla din care apar odată la patru ani, în campania electorală. Pietrenii sunt oameni inteligenţi care ştiu să-şi aleagă primarul”.

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Primarul Chitic invită la civilizație în campanie și dezbatere. „Nu voi răspunde atacurilor murdare”

  1. Vopsiți podul care face legătura cu Dărmănești ul și apoi vorbiți de un oraș de 10 plus, la capitolul gospodar nu sunteți fruntaș!!

  2. Sigur,orice intrebare care i se va pune vizavi de cum au fost cheltuiti banii de la bugetul primariei,adica banii nostri,va fi un atac murdar.
    Si uite asa nu vom afla raspunsurile lui Chitic la:

    de ce nu avem centura functionala?de ce sunt pline toate strazile/bulevardele din oras de parcari?de ce o ”masa” la adapostul de caini costa 11RON/zi(Gavrilescu PMP)?de ce dealul Cozla este o paragina cu lucrari in bataie de joc ale Izopoint/Moldocor,lucrari receptionate de primarie?de ce a fost desfiintat un parc pentru a se construi un service auto la poalele Pietricicai?de ce nu s-a largit podul de la Piata?de ce se asfalteaza pe Pietricica cand avem in centrul orasului parcari cu pamant?de ce toate lucrurile facute din banii nostri sunt vandalizate si distruse fara ca nimeni sa fie tras la raspundere?de ce e plin orasul de tigani/cersetori?de ce avem politie locala?

    Sa speram ca cetatenii responsabili din acest oras adica cei care nu scuipa seminte si asculta manele precum votantii lui Chitic, se vor mobiliza si vor vota impotriva acestui specimen fara meserie care nu a facut absolut nimic in acest oras si a incasat zeci de miliarde,banii nostri,absolut degeaba.

Lasă un răspuns