Primarul Carabelea: „Unii asistați social instigă la conflicte!”

Noul primar de Piatra Neamț, Andrei Carabelea dezvăluie că unii (subliniem UNII) asistați sociali sunt mereu nemulțumiți, indiferent cât le oferă statul sau administrația locală și, mai mult, mai și instigă pe cei din jurul lor în a crea și alimenta conflicte inutile.
Într-un mesaj transmis pe internet în urmă cu puțin timp, Carabelea punctează statutul de „veșnic nemulțumiți” al unor asistați, stilul invaziv al acestora și face și o scurtă trecere în revistă a efortului administrativ (financiar și logistic) care vizează componenta socială oficială din Piatra Neamț.

„Sunt câteva zile bune în care primesc apeluri la orice oră din zi sau din noapte de la persoane cu diverse probleme. Mă refer aici, în principal la acele persoane care beneficiază în prezent de ajutor social, fie material, fie cu locuință și o masă caldă.
Când aceste persoane instigă la conflict pe cei din jurul lor, nu respectă reguli și nici nu-și doresc să vadă sprijinul oferit, cum îi putem ajuta?

În momentul de față în Piatra Neamț avem 5 centre sociale care să răspundă în principal fiecărei categorii de vârstă:
Centrul de zi Castani (pentru preșcolari, copii cu vârste între 3-6 ani);
Centrul de zi Galinescu (pentru școlari, copii cu vârste între 7-12 ani);
Centrul social Împreună (centru pentru tinerii ieșiți din centrele de plasament sau din familii defavorizate);
Centrul social Pietricica (centru pentru persoanele vârstnice și pensionari);
Centrul de cazare temporară din cartierul Speranța;

 

Aceste centre sunt greu încercate zi de zi, cu provocări care mai de care. Gândim și suntem în proces cu noi proiecte pentru un alt centru ce vizează o categorie de adulți cu probleme și integrarea lor în societate.

Mulțumim pe această cale asociațiilor și ONG-urilor ce sprijină și ajută astfel de persoane și cred că doar într-o comunitate unită putem avea cele mai bune rezultate.

Viața este grea pentru fiecare, dar este și așa cum ți-o faci singur. Dacă ți se dă un sprijin primește-l, dacă poți să oferi unul, oferă-l”, spune Carabelea.

Dincolo de necazurile care pot schimba dramatic existența unui individ sau a unei familii întregi, în Piatra Neamț (ca în întreaga țară, de altfel) există și asistați sociali care și-au transformat acest statut în rațiunea de a fi, refuză orice loc de muncă sau orice altă sugestie care i-ar putea ajuta să depășească acest statut și au ajuns la pretindă, oricând și orice, ca fiind ceva ce li se cuvine, chiar și de la ONG-urile care realizează acțiuni punctuale. „Mi-ați dat luna trecută, trebuie să îmi dați și acum. E dreptul meu!”, spunea un astfel de asistat către președinta unui ONG cu activitate socială care desfășurase un proiect finanțat din fonduri exclusiv private și care făcuse loc în grupul țintă și respectivului, pe ultima sută de metri, după ce acesta o abordase cu o poveste lacrimogenă.
„Din acel moment, ajunsese să mă caute de câteva ori pe săptămână și să ceară. Ba. la un moment dat, ajunsese la noi în sediu și văzând câteva cutii (pregătite de colegii mei pentru un caz social deosebit), numai că nu a dat să deschidă cutiile să vadă ce e înăuntru, spunând pe un ton ridicat că e dreptul lui să fie ajutat mereu. Da, intervin în activitatea noastră și astfel de momente care ne lasă un gust amar… Aaa, într-una din zile, când ne <<vizita>>, una dintre colegele mele l-a rugat să o ajute să ducă niște cutii la mașină iar răspunsul lui a fost tipic: de ce să ajute dacă acele cutii nu sunt pentru el, asistatul de meserie? Luăm astfel de episoade așa cum sunt, asta nu ne demobilizează din a încerca să ajutăm cât mai mulți oameni”, spunea respectiva președintă de ONG.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Primarul Carabelea: „Unii asistați social instigă la conflicte!”

  1. Si chiar nu puteti sa il scuipati pe respectivul intre ochi? Pana cand sa tot primesti??? Noi astia de muncim zi de zi ,de asta muncim? Sa le dam unor putori de profesie ajutor???

Lasă un răspuns