Primarul Carabelea: „Să ne educăm copiii să iubească animalele altfel decât în Lagărul Zoo!”

Votul dat ieri în CL prin care actualul Parc Zoo („lagărul de animale”, cum îi spun mulți nemțeni) va fi transformat în Grădină Publică a împărțit opinia publică în două dar evident că mult mai mulți sunt cei care sunt de acord cu această decizie. Mai mult, în tabăra „Gică Contra” sunt și unii ipocriți care cu ceva timp în urmă rupeau cămașa de pe ei de grija animalelor chinuite la Parcul Zoo, cereau desfințarea acestuia dar acum, pentru că toate astea se îmtâmplă în mandatul primarului Andrei Carabelea, au întors-o ca la Ploiești pentru că, probabil, e sarcină de partid de pe undeva (dată și unor infiltrați prin presă) să creeze un anumit trend de imagine…

Lumea nu poate fi păcălită însă chiar așa de ușor, dovadă și impactul la postarea făcută aseară de Carabelea, în care acesta spune că ne putem educa și învăța copiii să iubească animalele și altfel decât în lagăr”. Și marea majoritate a comentariilor sunt pozitive, existând doar câteva reacții condontedente, fie de la unii care pun placa cu „bucuria copiilor”, fie de la hateri care amestecă legislația referitoare la astfel de grădinii zoo cu faptul că… „toți mâncăm carne, există ferme de animale”.

„Printr-un vot istoric, 13 consilieri locali ai municipiului Piatra Neamț au votat PENTRU transformarea grădinii zoologice în grădină publică. A fost un subiect mult discutat în spațiul public, s-a ținut cont de părerea cetățenilor (exprimată într-o consultare publică demarată de mine, dar și în diverse petiții) și toate temerile exprimate au primit răspunsuri.
Voi relua aici, pe scurt, toate argumentele expuse în ședința de Consiliu Local, tocmai pentru că îmi doresc ca și dumneavoastră să fiți informați. În ceea ce privește relocarea animalelor, avem sprijin de la asociații de profil care ne vor ajuta cu transferul animalelor în spații adecvate. Mai mult, colegul nostru Liviu Harbuz, membru în Consiliul de Administrație al rezervației de la Zărnești, a declarat public că este garantul relocării animalelor în condiții de maximă siguranță.
Cât privește argumentele privind copiii și „bucuria” lor de a vedea animale, îmi mențin opinia că animalele în captivitate și în condiții odioase nu reprezintă nici bucurie, nici educație pentru copiii noștri. Ba mai mult, am văzut cu ochii mei că nu toate emoțiile de la grădina zoologică sunt pozitive. Imediat după ce a pornit discuția publică pe acest subiect, am mers acolo și am vorbit cu două fetițe, surori. Una dintre ele mi-a spus ferm că nu îi place, iar sora ei, plângând, m-a dus să îmi arate câteva broscuțe moarte. Cred că ne putem educa și învăța copiii să iubească animalele și altfel decât în lagăr”, spune primarul de Piatra Neamț.

Andrei Carabelea își încheie mesajul demontând încă o dată povestea tip drob de sare cu invenția despre înstrăinarea terenului (aruncată pe piață de postaci, fără nicio dovadă): „Vă asigur, de asemenea, că grădina este domeniul public al municipiului Piatra Neamț și așa va rămâne. Nu există și nu vor exista interese ascunse. Avem un parteneriat cu Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” ce vizează transformarea obiectivului în grădina publică Nicu Albu.

Votul de astăzi (NR – de ieri) pentru transformarea grădinii zoologice în grădină publică, este un vot pentru viitorul modern al orașului nostru și pentru salvarea animalelor de la o viață tristă”.

D.V..

2 thoughts on “Primarul Carabelea: „Să ne educăm copiii să iubească animalele altfel decât în Lagărul Zoo!”

  1. Acest grup de ipocriți,îl are în prim plan pe pseudo-ziaristul Robert Iosub,marele detectiv al anilor 90 și ziaristul 500 .Atât costa un articol de ridicare în slavi ,întotdeauna plătit de un primar psd-ist.( vezi veșnic abonații de primarei din Piatra Soimului,Zanesti,Savinesti,etc).
    Respect acestui domn Carabelea,pentru aceasta inițiativa de a schimba mentalitățile de limbrici…

  2. Bine ca ati mai distrus ceva! Sa vedem ce faceti in loc! O fi mare nevoie de spatiu pentru terase ….. macar daca ati face ceva pentru copii…

Lasă un răspuns