Primarul Carabelea nu are majoritate pentru votul la rectificarea bugetară

La acest moment, talibanizarea din administrația locală din Piatra Neamț arată că primarul Andrei Carabelea nu are majoritatea pentru a obține mâine un vot la proiectul de rectificare bugetară.
Trebuie musai 12 voturi din majoritatea totală de 23 a CL Piatra Neamț (indiferent de prezență), exact câte voturi are PNL plus USR plus Pro România.
Doar că sunt deja cunoscute 2 cazuri din această majoritate (viceprimarul Marius Irimia și consilierul local Mihai Obreja) care ar trebui să se abțină de la exprima acest vot, cum au făcut deja și în alte ocazii.
Irimia are soția angajată în Primărie, la DAS (Direcția de Asistență Socială) iar Obreja, din funcția de inspectorul general al ISJ Neamț este șef pe linie administrativă directorilor de școli și licee din Piatra Neamț care gestionează banii primiți de la Primărie în urma votului din CL.

Și, indiferent de influențele punctuale din acest proiect de rectificare (mutat bani de la un capitol la altul, aprobat sume noi care sunt transerate spre bugetul local), legea și practica judiciară în domeniu (inclusiv pe tematică A.N.I.) spun că aleșii care votează o rectificare nu-și dau votul doar pentru modificarea punctuală ci aprobă, în esență, întreaga formulă nouă a bugetului local. Deci și sumele de bani din bugetul sau rectificările votate anterior (pentru salarii etc).

Dincolo de cei doi (Irimia și Obreja) care au de luat o decizie extrem de dificilă (precauție sau își periclitează cariera politică pentru acest vot?) sunt voci care spun, că de fapt, și alți 2-3 consilieri locali ar trebui să se gândească mai bine dacă să participe sau nu la acest vot.

În acest context, deloc confortabil, ce soluții ar avea la îndemână primarul Carabelea pentru a putea trece acest proiect de rectificare bugetară? Doar una singură, negocierea cu Opoziția, cum a făcut și la votarea bugetului basic.
Evident că negociere înseamnă nu doar să primești ci să și oferi și, cu siguranță, tabăra PSD-PMP-ALDE ar putea fructifica, de exemplu, oportunitatea de a primi vot favorabil de proiectul depus de șefa PSD Piatra Neamț pentru acordarea unor prime financiare femeilor care nasc. Că se poate discuta despre impactul bugetar, despre cuantumul acestor prime, este clar că e vorba de detalii care pot fi stabilite sau reconfigurate doar prin așezarea la masa discuțiilor a actorilor politici locali.

Oricum, respingerea apriori a proiectului PSD doar pentru că vine de la Opoziție e o decizie eronată a taberei Carabelea-PNL, din multe motive, inclusiv pentru faptul că politica de tipul „ciocul mic că noi suntem la putere” nu este una cștigătoare pe termen mediu.

Rămâne de văzut cum va fi trecut mâine acest test de maturitate politică, de Putere și Opoziție deopotrivă.

D.V.

2 thoughts on “Primarul Carabelea nu are majoritate pentru votul la rectificarea bugetară

  1. „Maturitate politica”…..vreti cam mult de la gasca asta de ciudatei,din toate partidele. ZIci ca au venit acolo doar sa aiba de unde sa se intoarca acasa,serios. Nu au nici o treaba cu administrarea orasului. De a ajuns Piatra Neamt sa arate precum Kabulul.

  2. Carabelea este deja compromis,credibilitatea lui se indreapta spre ZERO.
    Dovedeste zi de zi prin atitudinea lui ca a a ajuns din greseala Primar.Nu are capacitatea de a se impune iar asta se vede prin faptul ca afacerile mafiei fostului PDL au revenit la normal.
    Schimbarea PROMISA s-a transformat intr-o PARODIE,toate lucrurile sunt la fel ca inainte.Aceleasi licitatii trucate si smenuri,oameni platiti degeaba cu salarii colosale fara meserii pusi la firmele Primariei.
    Asfaltarea bulevardului Decebal spre Bicaz este o catastrofa care dovedeste gradul de incompetenta la care a ajuns Primarie cu Publiserv si Ghinet in frunte
    Irimia a ajuns de rasul universului cosmic cu afirmatii gen”cel mai mare parc din Europa”…la Strand unde s-au montat 3 leagane si 2 topogane de bebelusi.
    ”Epoca” incompetentilor fara meserii a inceput la Primaria Neamt.

Lasă un răspuns