„Primarii, cu căciula în mână, îngenuncheați, pupând inelul!” Cum vede un deputat relația autorităților locale cu cele centrale, pentru obținerea de fonduri…

Relația autorităților locale cu cele centrale pentru obținerea de fonduri nerambursabile de la Guvern este una de vasalitate și umilință – asta spune deputatul liberal Laurențiu Leoreanu. Parlamentarul nemțean a explicat că această situație este cea generată de actuala politică fiscală administrativă prin care UAT-urilor li se alocă doar fonduri pentru funcționare, cele pentru dezvoltare (finanțare de investiții) fiind lăsate exclusiv la mâna Guvernului.

„Gândiți-vă că în România avem 3763 de UAT-uri care sunt motoare de dezvoltare ale României. Practic, prin această măsură gripăm aceste motoare. Rămâne decizia la Guvern. Avem o centralizare excesivă și alocarea unor fonduri prin PNDL, sau prin Fondul Suveran de Investiții (SFI)… Toate acestea se vor face având în față anumite criterii de obiectivitate dar în spate, de fapt, real, criterii politice. Ceea ce îi va duce pe primari, cu căciula în mână, îngenuncheați, pupând inelul, ca să poată obține să facă și ei ceva pentru localitățile lor.
Mereu am susținut descentralizarea, mereu am susținut alocarea de fonduri în mod corect, pe formulă de calcul, astfel încât să existe o echidistanță și o șansă egală de dezvoltare a comunităților”, a explicat Leoreanu mecanismul din spatele plasării la Primării a cheltuielilor legate de asistența socială.

Prin noua lege a bugetului, Primăriile primesc mai mulți bani dar și responsabilități financiare sporite, ceea ce practic înseamnă că noua povară financiară este mai mare decât aparentul plus primit, asta acuză și Opoziția dar și unii dintre primari.

„Așa cum am și propus la legea bugetului, sută la sută din impozitul pe venit, inclusiv cel din pensii, să rămână integral la nivelul autorității publice locale, astfel din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat să se aloce 60 la sută la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe ale cărui teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de venituri, 20 la sută la bugetul județului și 20 la sută într-un cont distinct al Consiliului Județean pentru echilibrarea bugetelor autorităților locale, lucru pe care am reușit să îl trecem în Parlament numai că, ca de obicei, niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit și el a venit la pachet cu o măsură guvernamentală care practic devalizează bugetele locale. Pentru că se tranferă către unitățile locale cheltuielile cu asistența socială, cu Protecția Copilului, cu persoane cu handicap, cu însoțitori și așa mai departe. Practic li se dă cu o mână și li se ia cu două. Primarii cu care am avut întâlniri – primari din toată țara, și de la PNL dar și care fac parte din alte partide, inclusiv din arcul guvernamental –  sunt total nemulțumiți de această măsură pentru că practic, bugetele lor vor fi incapabile să susțină secțiunea de dezvoltare. Vom vedea multe localități din România care se vor limita la ceea ce înseamnă secțiunea de funcționare… Plata salariilor, plata utilităților, reușind prea puțin să deyvolte…”, a declarat deputatul Leoreanu.

Respectivele declarații au fost făcute de deputatul liberal într-o conferință de presă în care acesta și-a prezentat un raport de activitate pentru cei doi ani de mandat parlamentar.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns