Primăria Piatra-Neamț: Sprijin la nivel local pentru industria HORECA

             Primarul Andrei Carabelea a avut astăzi o consultare cu reprezentanți ai domeniilor HORECA și Turism din Piatra-Neamț. Evenimentul s-a desfășurat on-line cu participarea a peste 40 de agenți economici din domeniul HORECA, dar și agenții de turism, ghizi de turism, furnizori de servicii dedicate turiștilor. Scopul întâlnirii a fost de a deschide un canal de comunicare activ cu actorii din domeniu, pentru a identifica problemele cu care se confruntă aceștia şi a stabili obiective concrete și modalitatea de colaborare pentru anul 2021.

”Primăria trebuie să fie în primul rând un facilitator al proiectelor și inițiativelor private și îmi manifest întreaga deschidere pentru acest lucru. Este nevoie de o mai bună coordonare a activităților din turism pentru a genera profit pentru agentii economici din domeniu, pentru a crea alternative de petrecere a timpului liber pentru localnici și turisti și pentru a crește durata sejurului turistic în Piatra-Neamț. Trebuie să fim pregătiți pentru scenariul ieșirii din pandemie, de aceea lansez provocarea ca în anul 2021 să avem pentru Piatra-Neamț un calendar de evenimente care să acopere cel puțin 80 la sută din totalul weekend-urilor” a declarat primarul Andrei Carabelea. 

          Astfel de întâlniri se vor organiza și în continuare pe grupuri de lucru, pentru o mai bună prioritizare a obiectivelor și activităților. Totodată  se vor face demersuri pentru a pune bazele unei organizații de management al destinației la nivelul municipiului Piatra-Neamț și se va realiza o nouă strategie de dezvoltare locală a municipiului.

V.N.

Serviciul Comunicare

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns