Primar PSD în poză cu staff şi echipă PNL! „Găină a fost cocoş şi la alegerile PSD!”



Primarul PSD din comuna nemţeană Tarcău apare în una din pozele din albumele de colecţie cu vizita Ministrului Transporturilor în judeţul Neamţ. Iulian Găină este chiar în stânga fotografiei (cel cu pălărie) care a fost postată pe internet chiar de liberali într-un album mai amplu.
Alături de primarul PSD-ist este Ministrul liberal Iulian Bode, deputatul Mugur Cozmanciuc (preşedintele PNL Neamţ), prefectul George Lazăr (numit în funcţie de Guvernul PNL), primari liberali, viceprimar PNL, şi alte 3 persoane (nemarcate cu cerc) despre care ni s-a spus că ar fi tot membri PNL.

Şi ca să nu fie dubii, primarul PSD (încă?) mai apare şi în altă fotografie…

 

în care este doar el alături de ministru şi deputat.

Culmea e că imaginea pare să-i surprindă mai mult pe liberali (în general) decât pe PSD-iştii informaţi. Răceala şi contrele dintre primarul Găină şi Ionel Arsene (preşedintele CJ Neamţ şi al PSD Neamţ) sunt de notorietate şi au culminat la şedinţa de alegeri a PSD Neamţ de acum o lună. Primarul PSD a avut o interveţie critică la adresa conducerii şi şefului PSD Neamţ, moment care i-a făcut pe unii să se felicite că nu au invitat şi presa (cum se poartă de obicei la astfel de evenimente şi cum se întâmplase, de exemplu, cu o zi în urmă la Roman).

Ba, unii social-democraţi au comparat intervenţia primarului rebel cu un celebru episod care l-a avut drept personaj pe un cunoscut opozant al lui Ceauşescu. „Găină a fost cocoş şi la alegerile PSD! A spus franc, tot ce a avut de spus, ieşind din corul odelor. Domnule, a fost ca Pârvulescu în 79, când l-a criticat pe Ceauşescu”, a precizat un participant la conferinţa de alegeri a PSD Neamţ, de acum o lună.

Pentru cei care nu ştiu cine este şi ce a făcut acel oponent al regimului ceauşist cu care e comparat Găină, cităm din ce spun istoricii: <<În noiembrie 1979, (NR – avea 84 de ani) la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvântul pronunțându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu la conducerea partidului, acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului și țării. De asemenea, a acuzat Congresul că neglijează problemele reale ale țării, fiind preocupat de glorificarea lui Ceaușescu. Acest atac fără precedent venea de la o persoană care nu putea fi acuzată de sentimente pro-sovietice, Pîrvulescu fiind un apărător fervent al autonomiei PCR>>.

Spre deosebire de Găină, Pârvulescu a fost dat afară din sala Congresului din 1979, destituit din funcţiile politice şi pus sub observaţie şi arest la domiciliu. Cu toate acestea, în martie 1989, era unul din semnatarii „Scrisorii celor 6” şi chiar avea să-i supravieţuiască lui Ceauşescu, murind în 1992, la 96 de ani.

Rămâne de văzut dacă imaginile de mai sus, cu primarul PSD Iulian Găină („acest Pârvulescu de la Neamţ”) vor rămâne doar ca nişte fotografii cu caracter rarisim sau vor fi urmate, la (până la) alegerile locale de vreo mutare politică interesantă. Reamintim că în conformitate cu actuala legislaţie, dacă un primar este exclus din partid, el nu-şi pierde funcţia administrativă.

Găină este acum la finalul celui de al 4-lea mandat în fruntea comunei şi, mereu, a fost membru şi candidat din partea PSD.

 

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Primar PSD în poză cu staff şi echipă PNL! „Găină a fost cocoş şi la alegerile PSD!”

  1. La urmatoarea fotografie o sa-l vedeti fara palarie ca precum prezenti , traseismul politic este in floare !

  2. Țăranul tot țăran …nici macar bunul simt nu il are sa isi scoată pălăria.Bine ca si-a lasat ochincili la intrare in oras.

Lasă un răspuns