Preselecția pentru „Vedetă Populară”, mutată la Cinema Dacia

Preselecția „Vedetei populare” va avea loc în sala Cinematografului „Mon Amour” (Dacia), anunță Carmen Nastasă, managerul de la Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare (partener al TVR)

<<Am acceptat cu bucurie propunerea colaboratorului nostru Victor Purice de a organiza evenimentul în incinta cinematografului pe care îl conduce, putând astfel pune la dispoziția tuturor celor implicați în organizarea și buna desfășurare a preselecției un spațiu suficient de mare pentru a putea fi respectate condițiile privind protecția împotriva pandemiei.

În calitate de manager al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Seculare”, instituție care a inițiat proiectul privind desfășurarea preselecției concurenților emisiunii „Vedeta Populară” de pe TVR, în județul Neamț, mulțumesc prietenilor de la Cinematograful „Mon Amour” pentru dorința de a ne promova împreună zona!
Miercuri, 10 februarie, întrecere de vedete populare la Piatra-Neamț!>>, declară managerul Carmen Elena Nastasă.

Inițial, Centrul pentru Cultură anunțase sala mare a CJ pentru această manifestare. Numai că este evident că sala de la Cinema se pretează mult mai bine pentru această preselecție, si din cauza spațiului mai generos dar și pentru că ofere spații mai pretabile pentru partea de backstage. Și chiar dacă preselecția are loc doar într-o zi (miercuri, 10 februarie) este evident că o sală este blocată măcar două zile (amenajarea scenei, pregătirea bateriei de decor/lumini/sunet etc), ceea ce ar fi presupus un ric de interferență cu activitățile administrative de la CJ, mai ales că pentru aceeași săptămână este anunțată și o ședință extraordinară (în care e nevoie de mai multe săli, pentru ședințele pe comisii).

D.V.

Lasă un răspuns