Ordinul provizoriu emis de Poliție încetează. Preotul rămâne însă sub ancheta penală și sub cercetarea Mitropoliei
Luni, 15 septembrie 2025, Judecătoria Piatra Neamț a decis să ia act de renunțarea partenerei de viață a preotului Petru Munteanu la cererea de emitere a unui ordin de protecție. Hotărârea instanței face ca ordinul provizoriu emis de Poliție, în 11 septembrie, să înceteze de la momentul pronunțării.
Decizia a fost pronunțată de completul C6 civil, după ce reclamanta și-a retras solicitarea. În consecință, judecătorii au dispus încetarea efectelor ordinului provizoriu nr. 566.820, emis de IPJ Neamț după scandalul domestic reclamat în locuința comună a celor doi.
Instanța a mai stabilit ca Ministerul Justiției să plătească 602 lei, onorariul avocatului reclamantei. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile.
Deocamdată, cel reclamat rămâne şi cu brăţara electronică de localizare, aceasta urmând a fi scoasă, probabil, după trecerea termenul de recurs.
Conflict domestic, ordin și dosar penal
Potrivit IPJ Neamț, femeia de 46 de ani a reclamat pe 11 septembrie că ea și fiul ei de 17 ani ar fi fost agresați de bărbatul de 56 de ani, chiar în locuința comună din Piatra Neamț.
Inițial, nu s-a dorit emiterea unui ordin de protecție și nu s-au depus plângeri penale. După ce conflictul a reizbucnit, polițiștii au emis ordinul provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie.
Surse apropiate au confirmat că femeia este partenera de viață a preotului Petru Munteanu.
Reacția Mitropoliei: preotul, oprit de la slujire
Între timp, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat că preotul a fost oprit de la slujire și urmează să fie cercetat în Consistoriul eparhial.
„Va fi analizat de Consistoriu. Dacă divorțul său anterior nu a respectat regulile bisericești, urmează sancțiuni mai aspre”, a declarat pr. Lucian Apopei, directorul de comunicare al Mitropoliei.
Oficialii au precizat că nu știau de existența unei noi relații și nici de incidentul reclamat.
Nu e primul scandal
Numele preotului Petru Munteanu a apărut și în februarie pe lista clericilor criticați în Sfântul Sinod pentru implicare în campanii politice. Tot atunci, el a intrat într-un conflict public cu Protopopiatul Roznov, acuzând controale abuzive.
Prin fundația pe care o conduce, preotul s-a remarcat în activități caritabile, însă evenimentele recente i-au afectat grav imaginea.
Ce urmează
Decizia de luni privește doar ordinul de protecție. Dosarul penal pentru violență în familie rămâne în lucru la procurori, iar Mitropolia Moldovei urmează să decidă viitorul său în Consistoriul eparhial.
Deocamdată, preotul Petru Munteanu nu a oferit nicio reacție publică.
D.V.