Preot catolic, ironic la adresa stareţului de la Mănăstirea Nechit: „Mi-au prescris imediat aghiazmă”

Preotul catolic Francisc Doboş transmite un mesaj ironic la adresa stareţului unei Mănăstirii Nechit din Neamţ care le-a spus enoriaşilor că administrarea serului va favoriza apariţia „solzilor şi cancerelor de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman”

„Vin de la spitalul Matei Balş. Test pentru anticorpi & Co. Când s-au uitat mai bine la mine mi-au zărit câţiva solzi. Ups! Degeaba le-am zis eu că sunt de la peştele gătit zilele trecute. Nimic. Mi-au prescris imediat aghiazmă. Le-am zis că aia o pregătesc eu în <laboratoarele> noastre.  Noroc că nu a trebuit să-mi dau jos şi cămaşa ca să nu mi se vadă aripioarele. De branhii nu mai zic nimic.  PS. Doamne, fereşte-ne de noi înşine! :)))”, a scris Francisc Doboş pe pagina sa de Facebook.

Reacţia lui Francisc Doboş vine după o predică anti-vaccinare a stareţului  Zenovie Grigore, de la Mănăstirea Nechit, judeţul Neamţ, filmată şi devenită virală pe reţelele de socializare.

„Este orice, vaccin nu este. (…) Oamenii care au fost vaccinaţi, în combinaţie cu noua necunoscută – epidemia – nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogaţi. Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ. Oamenii care sunt astăzi fericiţi că şi-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiţi, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu“.

În filmarea postată pe reţelele de socializare, preotul mai susţine că, după vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi şi cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman.

De altfel şi Patriarhia a reacţionat la această predică prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, care a declarat la DigiFm că „amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credinţa şi teologia nu se intersectează niciodată cu realismul creştin şi cu atitudinea instituţiei Bisericii”.   „Eu am prezentat constant poziţia publică a Bisericii in această problemă (a vaccinării). Biserica Ortodoxă şi celelalte culte religioase din România sprijină doar actul curat de informare cu privire la vaccinare (act care nu e o campanie, ci o reacţie a bunului-simţ) şi îndeamnă la formarea unei opţiuni personale la adăpost de dezinformare.   Faptul ca există persoane, inclusiv clerici precum acest părinte stareţ, care, departe de lumea reală a informaţiei medicale, nu împărtăşesc această poziţie normală, raţională, poziţie care nu are şi nu poate avea nicio conotaţie religioasă sau teologică, spune multe despre gradul de adecvare la realitate al acestora. Amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credinţa şi teologia, confundarea planurilor, punerea în opoziţie a credinţei cu raţiunea, a Tainelor Bisericii cu actele medicale, toate acestea si multe alte confuzii alimentate delirant de site-uri conspiraţioniste care dezinformează programatic, nu se intersectează niciodată cu realismul creştin şi cu atitudinea instituţiei Bisericii. Cred că, din fericire, impactul lor este si va rămâne minor in societate”, a precizat Vasile Bănescu pentru Digi FM.

V.N.

2 thoughts on “Preot catolic, ironic la adresa stareţului de la Mănăstirea Nechit: „Mi-au prescris imediat aghiazmă”

  1. S-au găsit doi eretici să îl denigreze pe părintele Arhimandrit Zenovie și credința ortodoxă. Iar pt preacatolicul atotștiutor să își vadă de „sfântul eretic papă” și după aceea să comenteze despre preoții ortodocși.

  2. Preotii sunt doctorii sufletului iar medicii doctorii trupului!Nu cred ca e cazul sa vorbim aiurea,fiecare cu meseria lui!Daca celor vaccinati le vor creste solzi la alti le poate creste coarne!

Lasă un răspuns