Premieră în România! Zilele Orașului Tîrgu Neamț, fără bani dați pe vedete scumpe ci doar cu „Oamenii Locului”!

Zilele orașului Tîrgu Neamț (6-8 septembrie) au consemnat la ediția din 2019 o premieră: desfășurate sub titulatura „Oamenii Locului”, manifestările nu au mai umplut buzunarele vedetelor și impresarilor din showbiz ci s-au axat pe talentele locale, din oraș și din județ. Desfășurate în Casa Culturii din Tg. Neamț și în Parcul din centru, manifestările au scos la rampă pe acei oameni – mai mari sau mai mici, ca vârstă – care fie și-au lăsat deja amprenta în dezvoltarea și promovarea comunității (și au fost răsplătiți cu titluri diverse, inclusiv de „cetățean de onoare”), fie, ca artiști confirmați sau care bat la porțile afirmării cântă plaiurile de dor și de legendă de la poalele Cetății Neamț.

Dincolo de economia de zeci și zeci de mii de euro rămasă în bugetul orașului, decizia primarului Daniel Harpa și a Consiliului Local a reprezentat și un adevărat semn de apreciere față de valorile și talentele locale care, astfel, au fost adevăratele și singurele vedete ale acestor zile.

”Anul acesta am organizat Zilele Orașului cu tema Oamenii Locului, tocmai datorită faptului că trebuie ca tinerele talente din Tîrgu Neamț să fie apreciate, să fie premiate, de administrația locală. Am hotărât alături de consilierii locali să organizăm Zilele Orașului doar cu artiștii și tineri din Tîrgu Neamț, cu oameni ai locului. Avem tot respectul pentru artiștii naționali, pentru cei consacrați, dar este normal să facem așa, ca tinerele talente din oraș să fie apreciați și promovați. Așa că vă invit să ne vizitați Parcul Central unde organizăm cele 3 zile, să apreciați munca administrației locale, ceea ce fac tinerii noștri. Sunt mândru că am fost la conducerea orașului 7 ani, am avut susținerea oamenilor, și sper ca în sfârșit să ajungem la o normalitate, să fim conștienți că nu toți votează politic în țara asta, și că trebuie să fim oameni”, a declarat primarul orașului Tîrgu Neamț, Daniel Harpa.

În prima zi a manifestărilor, au participat ca invitați reprezentanți ai tuturor partidelor. Astfel, la microfon au vorbit și parlamentarii social-democrați (colegi de partid cu primarul) Emilia Arcan, Dan Manoliu, Dănuț Andrușcă dar și liberalul Mugur Cozmanciuc iar în sală erau prezenți consilieri județeni sau locali de la PSD, PNL, PMP, ALDE etc…

 

Unul din momentele așteptate cu interes, circumscris ideii de a promova Oameni, Locuri, Fapte, a fost premiera filmului documentar „ZIDUL / Străjerii Cetății Neamțu’ „. Filmul se constituie într-un inedit premiu pentru trupa de reconstituire istorică „Străjerii…”, pentru cei care activează acum în ea, dar și pentru cei care au sprijinit înființarea acestei echipei și existența acestui nou simbol al orașului. Documentarul este o co-producție al Asociației EU CRED și al publicației Vestea, realizată cu prijinul Turn TV si TVM Neamț.

Detalii despre Premieră, AICI – ZIDUL-STRĂJERII CETĂȚII NEAMȚULUI. CEL MAI TARE DOCUMENTAR REALIZAT ÎN NEAMT, LANSAT LA ZILELE ORAȘULUI TÂRGU NEAMȚ

În aceeași zi de vineri, pe scena Casei Culturii au urcat și tîrg-nemțenii cărora comunitatea, prin votul Consiliului Local, le-a acordat titlul de Cetățean de Onoare. Oameni care au zidit, prin truda și implicarea lor, „cărămizi” trainice în gândul și sufletul comunității.

Iar apoi, timp de 3 zile, și Casa Culturii dar și Parcul Central au fost locurile în care locuitorii din Tîrgu Neamț s-au bucurat de tot ceea ce le-au oferit Oamenii Locului.

 


………


………

V.N.

 

 

 

Comentarii Facebook

One thought on “Premieră în România! Zilele Orașului Tîrgu Neamț, fără bani dați pe vedete scumpe ci doar cu „Oamenii Locului”!

  1. E bine sa faci economii la evenimente dar nu trebuie sa exagerezi. E bine si că promovezi talente locale in evenimente. Dar nu e frumos, sa-ti vina artistul de la 50 de km si sa nu-i dai nici macar câtiva bănuti de autobuz! Rusinică!

Lasă un răspuns