Mai mulți elevi ai școlii „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi vor participa în luna iulie la Competiția Internațională a Tinerilor Pompieri, ce va avea loc în Austria, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț. Performanța celor două echipe, una de băieți și una de fete, este cu atât mai importantă cu cât numai trei participante din țară au reușit să se califice la faza internațională a concursului.
„În perioada 12 – 15 iulie 2016, în municipiul Târgovişte, s-a desfăşurat etapa naţională a Concursurilor cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii Pompierilor”. Cele două echipaje din Neamţ, mai exact echipajele de fete şi băieţi de la Şcoala Gimnazială „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi, care au participat la competiţie, au obţinut rezultate foarte bune. Atât fetele, cât şi băieţii au obţinut cele mai bune punctaje. Echipajul de băieţi a obţinut locul I, după un parcurs fără greşeală, iar fetele au obţinut locul secund, după ce s-a realizat o departajare, pe baza timpilor obţinuţi, urmare a faptului că au obţinut acelaşi punctaj cu echipa de fete din judeţul Satu Mare. La competiţie au participat nouă echipaje de fete, 10 echipaje de băieţi şi unul mixt, care s-au calificat la această etapă după susţinerea etapelor judeţene şi compararea timpilor obţinuţi de echipajele care au obţinut primul loc”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, slt. Adrian Rotaru.
Performanța elevilor din Brusturi, care au reuşit în premieră să se califice cu ambele echipe – cea de fete şi cea de băieţi – a avut la bază foarte multe ore de antrenament sub coordonarea profesoarei Elena Tanase.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”al Judeţului Neamţ a sprijinit şi sprijină pregătirea celor două echipaje pentru a asigura o reprezentare cât mai bună a României la această competiţie.
Participarea acestor copii la competiţie presupune costuri ce sunt suportate parţial de Ministerul Educaţiei Naţionale şi, în completare, de mai mulți sponsori, printre care și Consiliul Județean Neamț.
Alex SÎRBU