Pregătesc mormintele scriitorilor pentru Înviere

candele

“În Săptămîna mare, o lumînare şi o floare la mormintele scriitorilor de la Eternitatea”, astfel ar putea fi rezumată acţiunea la care vor participa, în Joia Mare, angajaţii Bibliotecii Judeţene din Piatra Neamţ.

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ şi-a propus să aducă un omagiu scriitorilor înmormîntaţi în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ, joi, 9 aprilie 2015, începînd cu ora 10, într-o acţiune de îngrijire a mormintelor, de depunere de flori şi lumînări. Între scriitorii care au morminte în Cimitirul „Eternitatea” se numără G. T. Kirileanu, Calistrat Hogaş, Eduard Covali, Laurian Ante, Florin Vasiliu, Brânduşa Irimescu, Grigore Caraza, Nicolae Popa, Iordache Olteanu şi alţii.

„E o acţiune firească la care au consimţit colegii bibliotecari. Scriitorii plecaţi, mai devreme sau mai tîrziu, unii cu operă mai extinsă, alţii cu operă mai puţină, acolo în veşnicie sunt mesageri ai duhului limbii române. În această săptămînă, atît de pregnantă pentru zona noastră creştin ortodoxă, o lumînare la căpătîiul scriitorilor plecaţi este o lumină simbolică şi un gînd pios care să-i însoţească ca oameni şi ca spirite care au împrăştiat ele însele lumină”, a precizat Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii.

V.N.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns