Prefectura Neamţ îşi recunoaşte impotenţa pe subiectul gunoaielor de pe Lacul Bicaz. Comunicat a la Pilat din Pont, cu Garda de Mediu trimisă să-i terorizeze pe primarii riverani…

Prefectura Neamţ recunoaşte că în afară de poze şi mesaje de imagine nu este în stare să gestioneze problema gunoaielor de pe Lacul Bicaz. Într-un comunicat de presă remis mai devreme – probabil pentru că tot au scris jurnaliştii dar şi oamenii, pe net, despre situaţie – vezi AICI VIDEO Lacul Bicaz sufocat de gunoaie! Vicepreşedinte CJ: „Dezgustător şi trist!” – Prefectura constată ceea ce vede toată lumea (că sunt gunoaie şi că firma contractată de Hidroelectrica nu face faţă) şi anunţă că a transmis celor de la Garda de Mediu şi de la Apele Române să ia măsuri dar şi… autorităţilor locale.

Cum imaginile foto sau video arată, la Borca sau la Poiana Teiului, că aceste deşeuri de plastic sau gunoaie de altă natură vin din amonte, din judeţul Suceava, aceste sarcini trasate de instituţia condusă de Daniela Soroceanu nu arată doar ca un fel de gest al lui Pilat din Pont ci anunţă, în esenţă, că vor fi terorizate autorităţile locale din judeţul Neamţ.

Mai exact, ca şi în alţi ani, odată cu scăderea debitului din amonte, va scădea şi nivelul apei din lac iar multe din aceste gunoaie vor rămâne pe malurile apei. Adică vor trece din responsabilitatea Apelor Române (Hidroelectrica) în cârca administraţiilor locale. A primarilor. Ce vină au primarii din Neamţ că se trezesc pe pământurile comunelor lor cu aceste gunoaie?

Prefectura invocă indirect şi sentinţa favorabilă Hidroelectrica prin care unele măsuri administrative la adresa firmei au fost anulate în instanţă tocmai pentru că s-a luat în calcul principiul juridic european „poluatorul plăteşte”. Dar Prefectura neamţ pare să omită intenţionat acel principiu pentru că, dacă e de mers la esenţa lucrurilor, ar fi vorba de implicarea unor instituţii în stoparea cauzelor. Asta ar însemna o implicare concretă a Prefecturilor din Neamţ şi Suceava, chiar a Guvernului României.

Or, în loc să se implice real în rezolvarea situaţiei, Prefectul daniela Soroceanu preferă să dea comunicate în care spune ce ştie toată lumea şi să paseze pisica la alţii. Probabil că administraţiile locale riverane lacului sunt foarte încântate de minunăţia de comunicat de presă de mai jos:

<<COMUNICAT DE PRESĂ 

Având în vedere fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă, apele mari ale râului Bistriţa continuă să aducă importante cantităţi de deşeuri – în special plastic, care se acumulează în zona barajului Izvorul Muntelui sau rămân în suspensie pe lac. 

În ceea ce privește activitatea efectuată de către socitatea ECO Riviere Total SRL, vă comunicăm că urmare a răspunsului primit de la Agenția pentru Protecția Mediului Neamț, se poate concluziona că societatea beneficiază de autorizațe de mediu valabilă, dar nu a respectat în totalitate obligațiile din aceasta. A.P.M. Neamț își exprimă rezerva privind capacitatea acestei societățați de ecologizare a Lacului de Acumulare Izvorul Muntelui. 

Având în vedere autoritate de lucru judecat cu privire la Hotărârea C.J.S.U.  cu nr. 1 din 03.02.2016, în prezent, Instituția Prefectului – Județul Neamț a transmis autoritatilor locale din zona afectată, cât și institutiilor cu competențe în domeniu, respectiv Garda Națională de Mediu – Comisariatul Judetean Neamt, Agentia pentru Protectia Mediului Neamt si Sistemul de Gospodarire al Apelor Neamt,  o solicitare de luare de măsuri urgente pentru combaterea acestui fenomen.

Prefectura Neamţ>>

D.V.

Nota Bene – Evident că acest comunicat nu a fost remis, oficial, şi către Vestea. Nici nu e greu de înţeles. Majoritatea destinatarilor din media nemţeană fac parte din UM Propaganda, adică vor publica acest comunicat fără să sublinieze esenţa: că e o frecţie la un picior de lemn, încă un banal exerciţiu de imagine al Danielei Soroceanu.