Prefectura Neamţ, anchetă pe „Imn Terci”: „Cerem explicaţii scrise de la Primărie!”

Varianta „remix” a Imnului Na’ional interpretată de Viorica Macovei la Piatra Neamţ, de Ziua Unirii Principatelor, chiar astăzi (24 ianuarie 2019) va face obiectul unei anchete a Prefecturii Neamţ, a informat Adrian Niţă, purtătorul de cuvânt al prefectului Daniela Soroceanu. Astfel, Prefectul judeţului este primul demnitar din Neamţ care reacţionează public la un incident care nu are loc în premieră la o manifestare organizată de Primăria Piatra Neamţ.

Punctul de vedere al prefectului Soroceanu transmis prin intermediul purtătorului de cuvânt este următorul: „Am sesizat şi noi aceste inardvertenţe, faptul că s-a încurcat doamna Viorica Macovei la interpretarea Imnului. Nu știm exact dacă din cauza emoțiilor, sau a frigului, a altor cauze sau a organizatorilor. Vom cere chiar mâine un punct de vedere de la Primăria Piatra Neamț”.

Reamintim că interpretarea Imnului României de către Viorica Macovei a conţinut grave erori (vers încurcat in strofa 1, rocadă între strofele 2 şi 3, omiterea strofei 4).
Punctul de vedere al acesteia – deja publicat de Vestea – a fost de asumare a primei erori şi de menţionarea că în rest a fost vorba de o înţelegere între artistă şi firma organizatoare prin care a fost agreată o variantă de pe youtube (dar care nu respectă Legea referitoare la intonarea Imnului de Stat).

Primăria Piatra Neamţ nu a ieşit până acum cu un punct de vedere cu privire la această gafă majoră deşi ştirea referitoare la acest subiect a ajuns deja pe mai multe siteuri ale presei centrale, inclusiv la Hotnews.

Conform unor informaţii vehiculate în spaţiul public, manifestarea de la Piatra Neamţ a costat 11.000 lei. Banii respectivi au fost cheltuiţi, cel mai probabil, pentru diverse detalii organizatorice şi de logistică (cum ar fi şi steguleţele împărţite publicului), scenă, sonorizare, onorariu pentru Viorica Macovei.

D.V.
sursa foto: facebook / Centrul pentru Cultura si Arte Carmen Saeculare

Comentarii Facebook

One thought on “Prefectura Neamţ, anchetă pe „Imn Terci”: „Cerem explicaţii scrise de la Primărie!”

  1. A facut si Chitic de o friptura din cei 11.000 de lei!Oricum, aceasta Hora a Unirii pietreana e o maimutareala!Poate ar fi fost mai interesante alte actiuni:o expozitie pe tema Unirii la Muzeul Judetean, un spectacol de teatru pe tema Unirii, etc…

Lasă un răspuns