Prefectul Lazăr: Stroea pleacă AZI din funcția de director al Liceului Roznov!

Învățătorul Ioan Stroea pleacă AZI din funcția de director al Liceului din Roznov, a anunțat prefectul George Lazăr, în exclusivitate pentru Vestea.net.

Cititi si Șocant! Conducerea Liceului Roznov a mușamalizat cazul profului agresor sexual! Știa din 2019!

„Eu nu sunt la Piatra Neamț dar am vorbit mai devreme la telefon cu domnul inspector general Mihai Obreja care am înțeles că urmează să se întâlnească cu acest director. Mesajul meu este clar: ori directorul Stroea își dă demisia azi – azi, nu mâine sau poimâine – din această funcție, ori este demis tot azi – sublinez, AZI – de forul competent din ISJ.
Este de netolerat o asemenea atitudine, în defavoarea unor copii agresați sexual, de un reprezentant al unei instituții a statului, cum este Școala, mai ales din funcția de director-adjunct la acel moment și acum director.
Personal sunt siderat. Ca reprezentant al Guvernului, ca avocat care am întâlnit atâtea spețe, ca om care manifestă empatie pentru victime și da, chiar ca tată a două fete de această situație. Nu au ce căuta la catedră oameni cu comportamentul precum al acelui profesor de educație fizică și sunt la fel de vinovați și cei care tolerează astfel de fapte, le ascund, mușamalizează, mai ales din postura de directori de unități școlare.
Vă asigur că voi urmări cu maximă atenție acest caz!”, a punctat prefectul de Neamț.

George Lazăr a mai adăugat că din postura de președinte PNL Neamț a avut o discuție și cu primarul de Roznov, Lică Pavel (președintele organizației locale) căruia i-a cerut, de asemenea, ca împreună cu ceilalți membri BPL Roznov să analizeze și să decidă în consecință, să ia măsurile ce se impun pentru ca atitudinea lui Ioan Stroe (membru BPL Roznov dar – mai ales! – consilier local PNL) să fie disociată de echipa liberală.

Evident că, după cum se întâmplă în astfel de cazuri, probabil că Stroea va mima „canonul” de a-și da demisia din vreo funcție politică nesemnificativă dar va vrea să rămână membru PNL ca să-și păstreze funcția de consilier local PNL.
Rămâne de văzut dacă liberalii de la Roznov vor înghiți gălușca sau, în caz că Stroea nu demisionează și din PNL nu vor cere chiar ei conducerii județene excluderea acestuia din partid.

Cititi si Șocant! Conducerea Liceului Roznov a mușamalizat cazul profului agresor sexual! Știa din 2019!

Mușamalizarea odioasă a unui caz de agresiune sexuală asupra unor fetițe de 8 ani reprezintă, dacă e să vorbim strict tehnic, o sfidare uriașă la adresa statutului PNL care vorbește despre norme morale, principii, societate.
În plan uman, ceea ce a făcut directorul Stroea, îl așează pe aceeași treaptă cu profesorul agresor sexual, adică îi oferă postura (dacă nu juridic măcar ca percepție publică) de complice.
Juridic, el riscă să fie acuzat de Omisiunea de denunț sau poate chiar de Favorizarea infractorului.

Publicăm mai jos un afiș de campanie al echipei PNL Roznov pentru ca membrii acestei echipe (majoritatea, oameni serioși, corecți) să mediteze bine dacă și cât timp vor ca imaginea să le fie asociată cu a unuia care, ca director de școală, nu a protejat fetițele agresate sexual ci pe prădătorul sexual.

Daniel VINCA

Lasă un răspuns