Poză mega-virală cu Andrușcă și Soroceanu! O țară întreagă râde de specialiștii lui Arsene și Dragnea

Specialiștii promovați de Ionel Arsene (șeful PSD Neamț) pe cele mai importante funcții sunt, de ieri încoace, ținta unui fenomen de „mișto național”.

Fotografia cu Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei și cu Daniela Soroceanu, prefecta județului Neamț privind cu niște figuri extrem de expresive la un drum care se surpa este distribuită și comentată, de ieri încoace, la greu pe rețelele de socializare.

„Ca vițelul la poartă nouă” – este mesajul pe care îl transmite imaginea care este cât se poate de elocventă.

Cititi si  Poza aia nașpa și virală! Internauții anti-Dragnea i-au făcut felul lui Arsene

Mai jos, textul atașat de unii din cei care au distribuit această fotografie, cu mentiunea ca la acest moment sunt mii și mii de shareuri date, unele dintre ele fiind de la oameni care chiar sunt lideri de opinie.

<<România de azi, în 1.000 de cuvinte – adică în fotografia de mai jos.
De dimineață mă tot uit la poza asta și nu-mi pot lua ochii de la ea. I-am găsit și explicația: „Prefectul de Neamț, Daniela Soroceanu, și ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, inaugurează o autostradă”>> – Liviu Avram, Adevărul.

Ca de obicei, cele două siteuri (unul central și unul local) arondate făuririi imaginii de „genial cu realizări de talie mondială” pentru Andrușcă și realizatorii clipurilor penibile cu prefecta Soroceanu nu vor rămâne în inerție și vor contraataca, probabil, cât de curând cu același tip de materiale de toată jena.

Cititi si  Poza aia nașpa și virală! Internauții anti-Dragnea i-au făcut felul lui Arsene

Ce nu spun marii PR-iști clienților/beneficiarilor lor este că odele respective nu au nici unu la sută din audiența unor astfel de fotografii-diagnostic sau a materialelor publicate de presa corectă care, de atâtea ori, a arătat că e vorba de doi incompetenți cronici. Oameni puși în funcții cu mult prea înalte față de puterile lor, prin voința lui Arsene și Dragnea.

Nota Bene – Fotografia respectivă a fost publicată prima dată pe facebook chiar de către prefecta Soroceanu, într-un album în care arată cum, la vreo săptămână după inundații, ea și Andrușcă se plimbau pe urma calamităților pentru a face o ședință foto. Prima remarcare a fotografiei a fost făcută de presa locală, mai exact de concurența de la TVM Neamț.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns