poVESTEA comunei Grinţieş / LA MARGINE DE IMPERII, DINTR-O CURTE DE MĂNĂSTIRE ÎN ALTA BOIEREASCĂ

Grinties2.

Cea mai veche mențiune documentară cu referire directă la o așezare în această regiune, se găsește într-un hristov a lui Ștefan cel Mare datat din 13 februarie 1458. În secolul al XV-lea acest domeniu situat la granița cu Transilvania era pe de-antregul domnesc.

Atestarea documentară datează din anii 1737 în scrierile lui Dimitrie Cantemir, 1771 în documentele lui B. Awer, completate de A. Vonw Enzely în        „ General Karte Von Siebenburgen- 1789″. Satul Grințieșul Mare este menționat pentru prima dată în1794 în „Pomelnicul bisericii din Grințieș, întocmit de către Teodosie Zugravu.

În 1792 Imperiul Habsburgic și-a împins granița dincolo de cumpăna apelor – la Prisecani în vestul comunei Grințies fiind instituite pichete de grăniceri și vamă.

Prin danii succesive, pământul a intrat în posesia mănăstirilor, mari proprietari de pe raza comunei Grințieș fiind așadar mănăstirile, familia (1676-1855) boierilor Cantacuzini și familia (1855-1945) fostului domn Mihail Sturdza.

În 1864, când a început construirea unei mănăstiri grecești care devine ulterior biserică, apare vatra satului Poiana. Se formează atunci o comună numită Bistricioara, cu satele Bistricioara, Poiana, Grințieș și Bradu. Se păstrează acest nume al comunei aproape 100 de ani, până în 1957 când comuna se va numi Grințieș, cu satele Poiana, Grințieș și Bradu.

Prelucrare: Dana VINCA /  Sursa: Istoricul comunei Grințieș

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns