Ponta la Piatra Neamţ: „Să nu mai schimbăm nişte baroni cu alţi baroni!”

Victor Ponta a declarat la Piatra Neamţ, în cadrul turneului Pro România prin judeţele Moldovei, că îşi asumă faptul că de+a lungul bătăliilor politice purtate s-a întâmplat „să schimbăm pe unii baroni cu alți baroni”, cu referire la bătălia PDL-USL. Preşedintele Pro România a continuat spunând că acum a venit vremea ca românii să aleagă şi mai bine, „să nu mai schimbăm nişte baroni cu alţi baroni”.

La întrebarea VESTEA cum va preveni pe viitor Pro România astfel de situaţii (în care prin voturile membrilor şi simpatizanţilor să schimbe nişte baroni cu alţii), Victor Ponta a făcut referire şi la faptul că a învăţat din experienţele trecutului, când a avut prea mare încredere în unii care nu meritau dar şi la faptul că, acum, fiind vorba de un partid care nu este la Putere, cei care vin spre această formaţiune politică sunt mai puţin susceptibili de oportunism. „Nu putem oferi astăzi nici funcţii, nici contracte sau alte facilităţi ci doar caracterul celor care am fondat acest partid, dorinţa de a face bine iar cei care vin spre noi ne răsplătesc cu încrederea lor”, a spus Ponta.

Referindu-se la oameni care i-au trădat încrederea deşi el i-a sprijinit în carierele politice sau administrative, liderul Pro România a făcut referire şi la unii politicieni nemţeni, amintind cum cariera lui Ionel Arsene a avut un trend ascendent după ce el, Ponta, a venit într-o campanie de alegeri locale, la Tîrgu Neamţ, să sprijine candidatura lui Daniel Harpa, moment care ar fi însemnat un punct important în evoluţia ulterioară a actualului lider PSD Neamţ.

Victor Ponta s-a aflat astăzi (22 ianuarie 2019) în judeţul Neamţ. Din staff-ul care l-a însoţit, au făcut parte Daniel Constantin, Adrian Ţuţuianu, Ion Mocioalcă, Constantin Iacov, Bogdan Tohăneanu. Gazde le-au fost Liviu Harbuz (coordonator Pro România Neamţ) şi Vasile Panaite (coordonator Pro România Piatra Neamţ).

D.V.

Comentarii Facebook

3 thoughts on “Ponta la Piatra Neamţ: „Să nu mai schimbăm nişte baroni cu alţi baroni!”

  1. Numai lozinci de 2 bani.

    Venind de la Ponta pe vremea caruia toate contractele in Romania erau cistigate de firme din Turcia unde se ducea sa-si primeasca comisioanele te face sa rizi si cu curu.

    In plus,cit de corupt trebuie sa fii ca sa-l accepti pe Panaite sa faca parte din acest ” partid”?

    Un partid de 2 bani cu oameni corupti de 2 bani inventat de securisti si statul mafiot pentru a disipa votul la urmatoarele alegeri.

Lasă un răspuns