Ponta, două icoane de la Biserica Roznovanu!

Vizita fostului premier Victor Ponta de acum câteva zile la Neamţ a început cu o „descălecare” a acestuia (flancat de stafful de la Bucureşti al Pro România dar şi de cel al organizaţiei judeţene Neamţ) în oraşul Roznov, atât la cea mai cunoscută biserică din sudul judeţului cât şi la Primăria din localitate.

Ponta şi ceilalţi lideri (şi de la centru dar şi Liviu Harbuz, Vasile Panaite, Radu Berejan, Radu Secuiu) au fost întâmpinaţi la intrarea în curtea bisericii de Protopopul Vasile Ţoc, de primarul Ionel Ciubotaru dar şi de Mădălina Ciubotaru (ex-consilier judeţean PSD, actualmente preşedinte al Organizaţiei de Femei Pro România Neamţ).

Fostul premier a primit din partea gazdelor, din mâinile Protopopului Ţoc, două icoane cu Sfinţul Nicolae şi cu Sfântul Alexandru (patronii sfântului lăcaş, cărora le sunt închinate şi cele două hramuri) iar apoi a intrat şi în Biserică, unde a depus un buchet de flori la Icoana Maicii Domnului, dar şi în Muzeul de la demisol. Ca un veritabil ghid şi istoric, Părintele Ţoc i-a prezentat detalii despre lăcaşul ctitorit de colonelul Gheorghe Russet Roznovanu dar şi file din istoria locului.

A urmat o scurtă incursiune la Primăria Roznov unde fostul premier şi însoţitorii săi au fost puşi la curent de către primarul Ciubotaru cu probleme specifice din administraţia locală, probleme augmentate în ultimul timp de unele dispute politice.

<<Ii multumesc din suflet Primarului Ionel Ciubotaru care ne-a primit pe toti cei de la ProRomania cu ospitalitatea si caldura specifica Moldovei! Si noi vom fi alaturi de Primar si de oamenii din Roznov pentru toate proiectele de dezvoltare.
Am facut multe lucruri bune impreuna pentru comunitatile locale in perioada 2012-2015 / si in 2016 candidatii PSD la alegerile locale si parlamentare au obtinut multe voturi vorbind despre realizarile Guvernului “Ponta” !

Majoritatea covarsitoare a primarilor ma primesc in continuare fara teama ( chiar daca bufonii si ciomagarii lui Dragnea ii ameninta si fac presiuni incredibile asupra lor )! Si multi sunt convins ca vor fi alaturi de ProRomania in bataliile electorale care urmeaza!>>, a precizat Victor Ponta la scurt timp după vizita de la Roznov.

<<Vizita domnului preşedinte Victor Ponta la Roznov este şi o recunoaştere a faptului că deşi vorbim de un partid foarte tânăr, practic relansat la Neamţ prin cooptarea în fruntea staffului judeţean a domnului Liviu Harbuz, organizaţia Roznov este una dintre cele de top din judeţul Neamţ. Nu e o întâmplare, tot timpul alături echipa în care m-am aflat şi eu dar şi alţi oameni inimoşi, la Roznov au fost şi rezultate notabile. Le mulţumesc domnilor Ponta şi Harbuz pentru încrederea acordată şi, cu siguranţă, vom dovedi în continuare că Roznovul e fruntea şi în Pro România>>, a spus Mădălina Ciubotaru.

<<Da, Mădălina a vrut să mergem cu domnul Ponta la Roznov şi a fost o decizie bună. A fost şi o plimbare de suflet, la fabuloasa Biserică Roznovanu dar cu această ocazie am aflat şi din gura domnului primar cum, din păcate, încă se întâmplă ca politica să pună beţe în roate administraţiei. Eu sunt convins că lucrurile vor reintra pe un făgaş normal pentru că toate partidele politice sunt datoare să arate respectul cuvenit tuturor cetăţenilor, inclusiv roznovenilor>>, a declarat şi Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamţ.

După vizita de la Roznov, alaiul lui Victor Ponta s-a îndreptat spre Piatra Neamţ, unde au urmat o întâlnire cu activiştii şi simpatizanţii şi, apoi, o conferinţă de presă.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns