Ponta, atac violent la adresa aliaților de la Neamț din USR: „… este cea mai distructivă forţă în acest moment!”

USR-iștii nemțeni care au anunțat că vor face alianță cu Pro România au toate motivele să fie supărați sau măcar circumspecți după ce azi Victor Ponta a atacat violent acest partid, spunând că USR este „cea mai distructivă forță din acest moment.
Atacul lui Ponta a avut loc în cadrul unui mesaj transmis la congresul de fuziune Pro România-ALDE în care a criticat pe toate partidele cât de cât bine cotate dar, spre deosebire deosebire de „rechizitoriul” f[cut USR, referirile la PSD și PNL par a fi apă de trandafiri.

„Până pe 6 decembrie vom promova o echipă unită Pro România-ALDE, suntem cei care nu facem blaturi nici cu PSD, nici cu PNL, cu USR nici atât. USR din punctul meu de vedere este cea mai distructivă forţă în acest moment. Ei sunt cea mai distructivă forţă care candidează la alegeri. Noi suntem partidul pro, ei sunt partidul contra Dacă vreţi, ne putem defini aşa, există partidul pro şi partidul contra şi există PNL şi PSD care sunt aceeaşi ofertă pentru oameni şi avem dezastrul în care am ajuns”, a spus Ponta.

Reamintim că, la Neamț, PNL, USR și Pro România (ulterior raliindu-se și PMP) au anunțat o alianță cu care ar avea o majoritate lejeră la CJ și la CL Piatra Neamț. În acest context, declarația de azi a lui Ponta ori este o gafă colosală sau, poate, un gest tactic prin care îi oferă o speranță nesperată PSD-ului nemțean.

Nu este primul gest al lui Victor Ponta care e greu digerabil pentru unii membri ai partidului său. Pe primul loc la Camera Deputaților (singurul loc potențial eligibil), șeful național al Pro România l-a impus pe un apropiat al său de la București, Bogdan Tohăneanu, cunoscut drept coleg de școală și prieten cu Ponta, în dauna multora dintre membrii de partid din Neamț care ar fi sperat ei (după ce au muncit în campania de la locale) la asemenea oportunitate.

D.V.

One thought on “Ponta, atac violent la adresa aliaților de la Neamț din USR: „… este cea mai distructivă forţă în acest moment!”

  1. Ponta,sluga statului securisto mafiot,initiatorul pensiilor speciale aberante la fel ca si salariile nesimtite si nemeritate a celor din Justitie/Militie/Servicii/Armata adica tocmai a celor responsabili de distrugerea acestei tari.
    Aceste ”privilegii” sunt cel mai mare FURT al banilor publici si nu se compara cu nici o alta hotie.
    Orice spune si face acest personaj imoral este egal cu ZERO.

Comments are closed.