Polițiștii, în mijlocul copiilor de la o Școală de vară organizată de Parohie

Pe întreaga periadă a vacanței de vară polițiștii vor organiza alături de copii întâlniri  pentru a bifa toate componentele unei vacanțe perfecte: veselia, distracția dar și siguranța celor mici.

La data de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost invitații speciali ai copiii prezenți la Școala de vară, organizată de Parohia Sf. Dimitrie, din Gâdinți.

Bucuria de a se afla în mijlocul lor a fost împărtășită de cei mici cu multe întrebări pe teme de educație rutieră,  disciplină școlară și curiozităților legate de meseria de polițist.

Începând cu întrebările obișnuite…

Cum mă pot afla în siguranță pe stradă ?

Pe unde pot circula cu bicileta în sat fără să fiu în pericol  ?

…și continuând cu întrebările adresate de cei mai fâșneți dintre cei mici

Polițiștii sunt oameni buni ?

Cum pot deveni coleg cu voi ?

E greu să fii polițist ?

polițiștii au răspuns cu bucurie la orice curiozitate cu vorbe pe înțelesul și sufletul copiilor.

Surpriza care a adus o bucurie de nedescris în grupul celor mici, a fost permisiunea de a se urca în autospecialele de poliție și de a testa semnalele luminoase și acustice.

 La finalul celor câteva ore, petrecute în mijlocul copiilor, atât polițiștii cât și cele două autospeciale au fost asaltați de micii fotografi, despărțindu-ne cu promisiunea de a reveni cât mai curând în mijlocul lor.

Vacanță în siguranță dragi copii !

IPJ Neamt

Lasă un răspuns