„Poliţiştii au talent”, festival al Ministerului de Interne, are loc la Taşca…

 Un festival naţional organizat de Ministerul Afacerilor de Interne, care ar putea fi numit şi „Poliţiştii au talent”, are loc în premieră în judeţul Neamţ, după cum anunţă Marius Coşerariu, poliţist dar şi preşedinte al Asociaţiei EU CRED.

<<În perioada 23-27 Octombrie 2017 , Ministerul Afacerilor Interne- Centrul Cultural al M.A.I., cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Corpului Național al Polițiștilor, Primăriei și Consiliului Local al comunei Tașca și Asociației Culturale „Eu Cred” Tașca, organizează FESTIVALUL NAȚIONAL AL ARTIȘTILOR AMATORI DIN CADRUL M.A.I. – ediția a VIII-a.Festivalul se adresează angajaților tuturor structurilor din cadrul M.A.I. din toată țara,cu aptitudini artistice, fiind structurat pe 4 secțiuni: muzică ușoară, muzică folk( solist și grup), muzică populară și muzică instrumentală.Concursul se va desfășura în sala de festivități din incinta frumosului Centru Cultural al comunei Tașca.Taraful care va acompania pe soliștii înscriși la secțiunile „muzică populară” și „muzică instrumentală” , va fi asigurat de instrumentiști care activează în cadrul Ansamblului „Ciocârlia” al M.A.I., salariați ai M.A.I. precum și instrumentiști locali>>, anunţă Coşerariu.

<<Pe scena Centrului Cultural al comunei Tașca, vor urca pentru a susține recitaluri extraordinare, numeroși artiști consacrați, foști participanți la concursurile naționale „X-Factor” , „Vocea României” , Românii au Talent” – toți angajați ai M.A.I.Intrarea este liberă! Vă așteptăm cu drag!>>, spune acelaşi organizator.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns