Polițist cu cămașa plină de sânge! „Nu vreau să fiu următorul!” Protest în fața Prefecturii FOTO-VIDEO

20 de polițiști nemțeni au protestat astăzi în fața Prefecturii împotriva lipsei de interes real al Ministerului de Interne de a asigura dotări. Participanții au cerut demisia Ministrului de Interne Carmen Dan iar inițiatorul acțiunii, Ioan Cănărău (lider Europol Neamț) avea cămașa „desenată” cu sânge, o pancartă pe care scria „Nu vreau să fiu următorul!”

Acțiunea a fost „stârnită” și anunțată ca fiin deschisă tuturor polițiștilor, indiferent de apartenență sindicală și, în afară de membrii Europol, la ea a participat și Vitalie Josanu (liderul Sindicatului Diamantul Neamț).

„Poliţiştii sunt foarte nemulţumiţi pentru că am pierdut un coleg drag nouă la Timiş, ştiţi în ce condiţii a fost ucis acel poliţist. A mai murit un poliţist acum un an de zile, la Suceava, pe peronul Gării Burdujeni, din cauza, zicem noi, a guvernanţilor, a conducerii Ministerului de Interne, care nu a fost capabilă să le asigure poliţiştilor o dotare performantă, care să le asigure protecţia”, a declarat Ioan Cănărău, preşedintele Sindicatului Europol Neamţ.

„Credem că cineva trebuie să răspundă politic pentru tragediile care au loc la Poliţia Română, pentru că mor poliţişti într-o luptă nedreaptă, într-o luptă strâmbă, cu infractorii. Noi astăzi am cerut demisia doamnei Carmen Dan, măcar o demisie de onoare, dacă nu, zicem noi, o demisie de ruşine. (…) Doamna Carmen Dan, pe peronul Gării Burdujeni, când a murit colegul nostru Sorin Vezeteu, le-a promis poliţiştilor că politicienii vor elabora un pachet de legi care să întărească autoritatea poliţistului. Cum ştiţi şi dumneavoastră, nu a fost în stare să emită astfel de prevederi, pentru că au fost din start respinse de preşedintele României, care nu le-a promulgat pentru că a considerat dumnealui că nu ţineau neapărat să întărească autoritatea poliţistului, ci o anumită latură represivă a Ministerului Afacerilor Interne”, a spus liderul sindical.

Acesta a susţinut că poliţiştii au nevoie de o minimă dotare ca să aibă şanse în luptele cu infractorii.

„Noi am depus un jurământ, suntem conştienţi că este posibil la un moment dat să ne pierdem şi vieţile la datorie, dar nu vrem să murim pur şi simplu, scuzaţi-mi expresia, ca nişte proşti. Dacă am avea o minimă dotare, cred eu că ar creşte şi şansele să rămânem în viaţă în urma unor altercaţii, în urma unei lupte cu infractorii”, a mai spus Ioan Cănărău.

O listă a nemulţumirilor sindicaliştilor din Poliţie a fost predată reprezentanţilor Prefecturii Neamţ de către o delegație invitată în sediul instituției. Prefectul Daniela Soroceanu a și coborât și a purtat o scurtă discuție cu polițiștii.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Polițist cu cămașa plină de sânge! „Nu vreau să fiu următorul!” Protest în fața Prefecturii FOTO-VIDEO

  1. Domnul Canarau si colegii sindicalisti au fost preocupati doar de salarii si pensii speciale, nu de dotarea tehnica si instruirea politistilor.Si in cazul de la Burdujeni, si in acela de la Timis, moartea politistilor a avut drept cauze dotarea deficitara (fara veste antiglont, casti, dispozitive de imobilizare, armament ) si nerespectarea unor proceduri necesare in atare situatii…

Lasă un răspuns