Poliția pune umărul la escaladarea nemulțumirii și dărămarea Guvernului! Activistă săltată pentru o întrebare retorică…

O activistă #rezist a fost săltată de la domiciliu de Poliție și dusă cu mandat de aducere la anchetă. Mai mult, pentru că a fost luată de la o adresă pe care nu o are în buletin, Poliția capitalei o plimba duminică seara de la o secție la alta, încercând să stabiliească teritorialitatea competenței.
Cea reținută este activista Angi Șerban și motivul anchetării ei este că s-a întrebat într-o postare de pe facebook că „Dacă în democraţie, la un protest paşnic iese poliţia cu puşca, nu cumva e legitim să iasă şi poporul cu cocktailu’?”

Este evident că astfel de acțiuni de forță care amintesc de Moscova lui Putin nu vor face decât să pună gaz pe focul protestelor.
Iar autoritățile – guvernanți și instituții de forță – reușesc nu doar să se umple de penibil ci să se și contrazică. Până acum sugerau că ar fi vorba de proteste politice în spatele cărora e AUR și SOS (apropos de promovarea acelei fotografii cu infiltratul care afișa steagul Rusiei) iar acum au reținut (că aducerea cu mandat îmbracă forma unei rețineri) o activistă care e mai apropiată de … USR (adversar al AUR).

Iar dacă întrebarea retorică a activistei e atât de gravă, cum se face că aceeași Poliție și aceiași procurori se fac că nu văd postări mult mai extreme de pe net în care sunt amenințări fățișe cu moartea la adresa unor politicieni, jurnaliști, judecători etc.
Sau, când le sunt sesizate, dau prea minunate (propuneri de) clasare, așa cum a fost și în cazul unor mesaje postate pe un site/și pagină de facebook cu amenințări directe cu moarte (ba jocuri tip „împușcă-l pe…”, ba persoane spânzurate în trucaje foto…
Sau, dacă e vorba de acțiunea unor ciripitori ai Poliției sau ai unor agenți de influență pentru personaje din Poliția Neamț (gen fostul comandant Tablan) nu se pune…

D.V.