Podul surpat, un comunicat și o întrebare


Podul surpat parțial de la Piatra Neamț (din zona Pieței Centrale) este un subiect care, din fericire, nu a făcut victime (noroc că nu era nimeni în acea zonă la momentul respectiv) dar suscită, firesc, discuții, întrebări, dezbateri, preocupări.

Primăria Piatra Neamț a organizat ieri și o ședință CLSU, apoi o conferință de presă și a remis tot ieri și un comunicat pe care îl redăm mai jos.

Vestea nu a putut onora invitația la conferința de presă (anunțată cu doar 2 ore înainte) dar adresăm aici întrebarea pe care am fi pus-o ieri în conferința de presă:

„Care este data ultimului referat înregistrat la Registratura instituției de către Directorul Direcției Tehnice din Primărie cu referire la starea de degradare a acelui pod și a măsurilor ce trebuie luate imediat? Dacă un astfel de referat nu există sau există dar e mai vechi de o lună, cineva din conducerea instituției (primar/viceprimari/city manager) a propus vreo sancțiune la adresa respectivului director?”.

Logica întrebării de mai sus este una evidentă. În orice instituție publică există oameni care își fac treaba (de obicei, marginalizați) și fel de fel de sinecuriști, tăietori de frunze la câini (de multe ori, chiar pe funcții de conducere, bine plătite). Într-un context în care numai norocul a făcut să nu vorbim de victime omenești, opinia publică are dreptul să știe cât, cum și dacă și-a făcut treaba un astfel de funcționar foarte bine plătit. Și dacă onor conducerea Primăriei consideră că este ceva de îmbunătățit sau nu în activitatea actualilor salariați, nu doar de a mări schema de personal…

Mai jos, comunicatul primit ieri de la Primărie:

<Ședință extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Piatra-Neamț pe tema podului peste Cuiejdi din zona Pieței Agroalimentare Centrale 

Primarul Andrei Carabelea a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a hotărî măsurile imediate ce trebuiesc luate în contextul surpării balustradei și a unei părți dintr-un trotuar de pe podul peste pârâul Cuiejdi de pe Bd. 9 Mai, din zona Pieței Centrale. Măsurile care s-au stabilit în acest caz sunt interzicerea circulației pietonale pe acest pod, pentru siguranța pietonilor, și devierea circulației pietonale pe podul din zona bazei sportive VIP și a fabricii de confecții EMA (fostă 8 Martie). Aceste măsuri se aplică până ce o expertiză tehnică va confirma siguranța pietonilor.

De asemenea, s-a discutat și despre oportunitatea atenționării populației cu panouri de informare asupra restricționării traficului pe puntea pietonală care face accesul în Ștrandul Municipal la 10 persoane, tocmai pentru siguranța pietonilor și în acest caz, până la obținerea unor concluzii avizate de către experți asupra gradului de degradare în care se află această punte.

O altă măsură care s-a dispus în sedința de astăzi o reprezintă circulația rutieră alternativă pe câte un sens pe podul peste râul Bistrița de la Căprioara, măsură ce va fi pusă în aplicare cu luarea celorlalte măsuri necesare pentru a nu îngreuna traficul rutier pe Bd. 9 Mai, după obținerea avizului Comisiei Rutiere a municipiului Piatra-Neamț.

S-a stabilit luarea acestor măsuri tocmai pentru că de la construcția lor și până acum cele două poduri și puntea pietonală au beneficiat de prea puține lucrări de reparații, unele elemente fiind degradate>.

D.V.
sursa foto – facebook, Ștefan Vornicu

Lasă un răspuns