PNL Neamț, reformat și dus spre o victorie istorică de “veneticul” Cozmanciuc

PNL Neamț a obținut duminică o victorie istorică, adjudecând nu doar primul loc pentru candidatul Klaus Iohannis ci și învingând PSD-ul într-un județ considerat până acum “fief social-democrat”.
Pentru cei care cunosc mai puțin istoricul politic al Neamțului din ultimul deceniu, reamintim că Mugur Cozmanciuc, actualul președinte al PNL Neamț, care, probabil, are o “vină” consistentă în obținerea victoriei liberale care în urmă cu câțiva putea fi privită ca un concediu all-inclusiv pe Planeta Marte, a preluat PNL-ul nemțean în 2014 ca un fel de ruină a unei case căreia locatarii i-au dat foc.

3 primari avea PNL la Neamț în 2014. Acum are 25.
Cu Cozmanciuc trecut de la statutul de “interimar” la cel de “președinte ales” dar, tot din 2016 cu un PSD la Neamț puternic, tot mai puternic, din momentul în care șeful organizației social-democrate a ajuns și președinte al Consiliului Județean Neamț.

Iar echipa pe care Mugur Cozmanciuc a construit-o în jurul lui, și a tot construit-o, chiar nu putea obține ca pe un cadou victoria din DUMINICA GALBENĂ GUTUIE în condițiile în care forța PSD Neamț și a lui Ionel Arsene devenise etalon la nivel național.

Arsene era considerat unul din primii oameni ca influență în PSD național (chiar în primii 3) și în vremea Epocii Dragnea și influența nu i-a scăzut nici după ce Viorica Dăncilă declara că s-a eliberat (post-Dragnea).
PSD Neamț a dat sau a girat vreo 3 miniștri (Dănuț Andrușcă, Ilan Laufer, Răzvan Cuc), a dat alți oameni în aparatul guvernamental central, în agenții guvernamentale, secretari de stat. PSD-ul nemțean avea și are directori sau șefi numiți/girați/agreați la firmele CJ, în CA-uri, în fruntea instituțiilor descentralizate sau a celor din propria subordine. O adevărată armată politico-instituțională și, ca să nu uităm, plus Prefectură, Spital etc.

Se compară toate acestea cu ceea ce controla PNL-ul la Neamț, adică cu funcțiile/sinecurile similare via Primăria Roman sau Primăria Piatra Neamț? Ca să nu mai spunem că, până acum câteva luni, Primăria Piatra Neamț avea orice alte butoane politice numai PNL nu…

A te lupta, ca șef de partid, cu Arsene era un demers mult mai dificil decât pentru liberalii din alte județe. Cozmanciuc (și echipa lui, firește) nu au avut de dus o bătălie ușoară în condițiile în care nici echipa liberală nu e una perfectă, ca peste tot sunt și “uscături”, și specimene tip “la plăcinte înainte” și trădători patentați.
Dar aceștia sunt excepțiile de la regulă pentru că, constant, echipa liberală nemțeană a suportat update-uri care i-au crescut media implicării, seriozității, eficienței și chiar și a civilizației, element care a contat foarte mult în această echipă.

Oops, dacă e vorba despre civilizație, termenul “venetic” din titlu a fost eticheta lipită de fruntea lui Cozmanciuc (venit de la Iași) de adversarii externi dar și de “uscăturile” din propriul partid de care vorbeam mai sus. În mesaje publice asumate (adversarii) sau în postări de pe tastele unor “curajoase” conturi fake (unii membri PNL care nu digerau ideea de seriozitate), l-au tocat cu “veneticul” la deal și la vale, mai ales după ce acesta i-a recuperat pe independenții (la acea oră) Leoreanu și Chitic, doar-doar se enervează, lasă Neamțul baltă, ca să poată continua ei blaturile oficializate în vremea defunctului USL.

Și totuși el și-a văzut de “joaca” obsesivă deja de a construi echipa. Și, probabil, în 2016 când semna listele de candidaturi, îi privea în ochi cu inima împăcată chiar și pe colegii de partid de pe acele liste care atacaseră PNL Neamț și echipa Cozmanciuc de pe net și au și continuat să o facă.

La alegerile prezidențiale din 2014, care au fost un prim test pentru Cozmanciuc care preluase “casa incendiată a PNL Neamț” (după un măcel intern ce îi încrâncenase pe Dorin Ursărescu versus Eugen Țapu, plus locotenenții lor), PSD câștiga în turul 1 cu un avans de 10 procente față de PNL (Ponta 40,44%, Iohannis 30,37%), ecart care avea să rămână la fel și în turul 2.

Alegerile locale din 2016 confirmau, politic, la nivelul județului întâietatea PSD, nu la o diferență considerabilă, dar a urmat Era Arsene, care părea să nu lase nicio șansă liberalilor.

Și au venit alegerile europarlamentare din acest an când, în mai, apropierea PNL Neamț de PSD la mai puțin de 2 procente a fost un semnal (27,5% vs. 29%).

Și a venit rezultatul – surprinzător pentru unii, firesc pentru alții, din DUMINICA GALBENEI GUTUI: unul zdrobitor dar de data asta în favoarea PNL Neamț: Klaus Iohannis – 36.50%, Viorica Dăncilă – 26.10%.
Un black-out total pentru social-democrații care, probabil, vor face analizele necesare și vor vedea cât din această victorie a liberalilor se datorează erorilor din tabăra PSD.
Dar clar este că pentru Cozmanciuc & comp. nu a fost vorba de o victorie primită pe tavă. Și, probabil, își vor face și liberalii propriile analize pentru a vedea unde și de ce au mai pierdut câteva procente, poate chiar acelea care i-au făcut să piardă alegerile locale din Neamț din 2016 când unii au tras hais, alții cea și alții au stat la colț, jucând la două capete și așteptând să se manifeste doar dacă se scotea dopul de la șampanie…

Rezultatul de acum al echipei liberale de la Neamț arată că aceasta a ajuns la eficiența și maturitatea de a putea acoperi prin munca majorității și inerentele “defectări” interne și, probabil că în timp, vor trece și la măsuri chirurgicale mai energice dacă nu vor dori să aibă soarta PSD-ului.

De fapt, în spatele perseverenței de a construi și a uni a lui Cozmanciuc – ca să vorbim de secretul succesului de acum – stau și destule defecte iar unul dintre acestea poate fi și obsesia lui de a fi OK cu toată lumea (excesiv de ok, chiar și cu cei care au tot probat că nu merită asta). O toleranță considerată și speculată drept slăbiciune de respectivii, care oferă celorlalți vechiul principiu biblic “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” dar așteaptă să primească mereu și întoarcerea celuilalt obraz.

Și da, pentru Cozmanciuc poate fi o problemă toleranța lui excesivă pentru că unei echipe frumoasă în sens politic cum e acum la PNL Neamț trebuie să i se ofere și garanția că regulile sunt aceleași pentru toți.

E greu să ajungi în vârf dar e foarte greu să te menții acolo, spune o vorbă. Și, pentru liderul PNL Neamț și cei care fac echipă în jurul lui, acesta va fi adevăratul examen al maturității politice.

Cum? Simplu! Democratic, principial, statutar. Pentru că în politică procentele sunt foarte volatile când echipa nu e echipă!

o analiză de
Daniel VINCA

Comentarii Facebook

5 thoughts on “PNL Neamț, reformat și dus spre o victorie istorică de “veneticul” Cozmanciuc

  1. PNL Neamt nu are nici un merit pentru procentele lui Iohannis.

    Votul a fost impotriva PSD si nu pentru echipa ”PNL Neamt”care nu s-a remarcat decit prin incompetenta,coruptie si furtul banilor de la bugetul acestui oras cu achizitii trucate,licitatii trucate,lucrari de foarte proasta calitate,salarii colosale date unor analfabeti pusi in diverse functii.

    Ii aduc aminte lui Cozmanciuc nestiutorul ca la PNL Neamt avem traseisti impostori ca Panaite care a fost primit in PNL recent dupa ce a trecut prin toate partidele pentru a-si face smenurile,ca avem un primar Chitic condammnat penal pentru delapidarea terenurilor acestui oras in favoarea unor interlopi,ca avem oameni fara meserie din fostul PDL care conduc de facto acest oras .

    Ii aduc aminte nestiutorului de Cozmanciuc abonat la contracte cu statul ca in acest oras nu s-a facut nimic in ultimii 4 ani.

    NIMIC

    Doar niste proiecte de 2 bani cu becuri si biciclete pe banii UE.De ce?Pentru ca,cu aceste proiecte se fura usor si repede fara mare bataie de cap Cozmanciuc.Pe cei de la primarie nu-i intereseaza decit sa fure,nimic altceva.

    ZERO proiecte importante pentru a ridica calitatea vietii in acest oras.ZERO Cozmanciuc.

    Organizatia PNL Neamt trebuia dizolvata.Faptul ca nu s-a intimplat ne arata ca la PNL este acelasi sistem mafiot ca la PSD.

    Stai linistit Cozmanciuc ca procentele astea nu se vor regasi la alegerile locale.

  2. Publicația germană Spiegel îi scoate „ambalajul” lui K.W. Iohannis şi descoperă produsul dezamăgitor dinăuntru: a câştigat alegerile ca un erou, dar l-a încheiat deziluzionându-şi electoratul; a trecut drept integru, în pofida dezvăluirilor privind afacerile lui imobiliare; nu şi-a respectat nici o promisiune.În această campanie a pozat într-un preşedinte activ deşi n-a fost niciodată; refuzul de a participa la dezbateri arată lipsă de curaj; s-a remarcat prin tăcere şi pasivitate; în politica externă n-a făcut nimic, deşi avea atributii. Cam acesta e bilanțul ultimilor 5 ani de mandat ai lui K.W. Iohannis.

  3. Florin are dreptate:PNL Neamt nu are niciun merit, nici macar nu au facut cine stie ce campanie…Cozmanciuc se bazeaza aproape exclusiv pe fosta gasca a lui Pinalti.Sigur, sunt oameni priceputi la para-ndarat si s-ar putea sa castige din nou primaria la Piatra daca USR nu isi pune candidat ca lumea…

  4. Daca am fi niste alegatori constienti si cunascatori ai politicului , duminica (24.11.2019) am vota aplicand stampila aiurea pentru ca buletinele de vot sa fie anulate.Acesta este comportamentul corect cand nici un candidat nu merita functia.O societate civila instruita asa trebuie sa actioneze fiindca numarul membrilor de partid(care isi voteaza omul) este infinit mai mic decat ceilalti nemembri de partid..Bine inteles ca romanii nu au aceasta educatie si sunt manipulati foarte usor.Doi mici ,o bere si 50 de lei sunt suficienti sa cumperi voturile de la amaratii din mediu rural si boschetarii din oras.De aceea Romania arata ca o adunatura de oameni si nu un popor puternic iar in politica si parlament au intrat si pionii otraviti.

Lasă un răspuns