PMP și-a anunțat candidatul pentru funcția de președinte CJ Neamț: Cristian Sauciuc!

Cristian Sauciuc este candidatul PMP Neamț pentru funcția de președinte al CJ Neamț, conform anunțului făcut astăzi, în conferință de presă, de Bogdan Gavrilescu, liderul PMP Neamț.

<<Este o decizie pe care am luat-o împreună cu colegii.
Îl onsiderăm pe Cristi Sauciuc drept omul care poate să ducă în acest an destul de încercat bătăliile pentru partid, pentru noi toți, pentru cetățeni. Eu am încredere, sper să obțină un rezultat bun. Cristi, știi că avem un slogan, un PMP de 10 plus. Mult succes!>>, a punctat Gavrilescu.

Cristian Sauciuc a trecut în revistă câteva dintre prioritățile pe care le va avea ca președinte al CJ Neamț, „dacă voi fi ales”. Astfel, în opinia lui, viitoarea administrație județeană trebuie să facă lobby pentru priorități legate de intrastructură, chiar dacă proiectele respective țin și de alte autorități: „Autostrada Iasi-Tg Mureș, Autostrada A7 care trece pe lângă Roman și drum expres Piatra Neam-Bacău.
Asta înseamnă dezvoltarea județului”.

Alocări de bani la comune, pe criterii nediscretionare, pe calcule bazate pe indicatori clari ar fi o altă necesitate în viitorul mandat de la CJ Neamț, a mai spus Sauciuc: „Nu se vor mai da pe culoare politică sau pe ochii frumoși ca până acum…”

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns