PMP Neamț și-a prezentat candidații pentru alegerile din 11 iunie


Într-o conferință de presă organizată astăzi la sediul organizației județene, Partidul Mișcarea Populară Neamț și-a prezentat candidații pentru alegerile din 11 iunie de la Roman, Bălțătești și Pipirig. Astfel, pentru primăria Roman va candaida psihologul Elena Chelmuș, în cursa electorală pentru primăria Bălțătești va intra Eugen Grigoraș, iar pentru Pipirig va intra pe buletinul de vot Alexandrul Lăcătușu.
Cei trei candidați au fost prezentați de secretarul executiv al PMP Laurențiu Dulamă, care cu această ocazie a ținut să facă și o serie de precizări legate de țelurile fixate de partid pentru alegerile de care ne mai desparte doar o lună de zile.
„Atât în cele trei localități din Neamț cât și în celelalte 46 din țară unde pe 11 iunie vor avea loc alegeri, ne-am propus să obținem un scor care să-l depășească pe cel de la alegerile Parlamentare. Mai concret, vrem să obținem peste 5,50 la sută din voturi”, a spus Dulamă. În același context, acesta a mai avansat și ideea că, în ciuda luptei electorale care nu se întrevede una ușoară, PMP își va juca șansele până la capăt.
A venit apoi rândul candidaților să își facă o scurtă autobiografie și să spună, în câteva cuvinte, ce anume doresc să facă pentru comunitățile pe care ar urma să le reprezinte în calitate de primar. Elena Chelmuș, președintă a PMP Roman de anul trecut, a mers pe ideea pe care, conform spuselor sale, a învățat-o ca psiholog. „Important este nu ce îți dorești tu să faci pentru oameni, ci ceea ce își doresc oamenii pentru ei. În acest moment, important este ce își doresc romașcanii”, a punctat Elena Chelmuș.
La rândul său, candidatul pentru primăria Bălțătești a punctat faptul că experiența de consilier local l-a ajutat să cunoască îndeaproape problemele comunității. „Sunt consilier local PMP de anul trecut, dar mai am la activ încă un mandat în CL Bălțătești. Cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă comuna. Printre multiplele proiecte pe care le am în vedere pentru comunitate, mi-aș dori să putem trece Stațiunea Bălțătești în subordinea primăriei, iar acest lucru ar duce la consolidarea bugetului local destul de scăzut în momentul de față”, a spus Eugen Grigoraș, președintele PMP Bălțătești.
Ultimul a luat cuvântul candidatul pentru fotoliul de primar de la Pipirig, Alexandru Lăcătușu, președinte al organizației locale a PMP.
Sunt președintele Asociației Crescătorilor de Animale Unirea și mi-am propus să candidez pentru că vreau să fac ceva pentru binele comunității. Vreau să atrag fonduri din toate sursele posibile pentru ca întreaga noastră comună să fie una înfloritoare și bogată. Dacă o comună e bogată, și locuitorii ei sunt bogați. O prioritate în mandatul meu o vor reprezenta drumurile din comună, care necesită ample lucrări de modernizare și reabilitare”, a conchis Lăcătușu.
La conferința de presă a mai participat și vicepreședintele PMP, Bogdan Gavrilescu

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns