PMP Neamţ pune Educaţia în prim-plan: Internet gratuit la sate şi bani pentru perfecţionarea cadrelor didactice

dsc_3605PMP Neamţ pune mare preţ pe sistemul de Educaţie şi asta au punctat şi băsiştii nemţeni care astăzi au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat câteva din priorităţile pe care le consideră foarte importante.

dsc_3618

Astfel, deputatul Liviu Harbuz (prim-vicepreşedinte PMP Neamţ) a anunţat că unul din cele două proiecte de lege pe care le va depune săptămâna viitoare se va referi la reactivarea unei legi anterioare (suspendate în 2010) referitoarea la alocarea sumei de 100 de euro pentru perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (educatori, învăţători, profesori, maiştri şcolari). Suma respectivă ar urma să fie cheltuită de fiecare slujitor de la catedră (cum a fost şi în intervalul 2007-2010) pentru achiziţionarea de material didactic, de cursuri sau programe, tipărite sau pe suport electronic, de care au nevoie pentru a ţine pasul cu evoluţia domeniului pe care îl predau elevilor.

dsc_3616
O altă iniţiativă a PMP Neamţ a fost prezentată de vicepreşedintele CJ Neamţ (şi preşedinte PMP Neamţ) şi se referă la implementarea sistemului de internet gratuit în mediul rural. Practic ar fi vorba de amplificatoare de semnal wireless (care costă circa 100 de dolari/bucata) care ar facilita accesul la internet în zonele din proximitatea şcolilor, primăriilor, bibliotecilor comunale sau a altor instituţii unde deja există semnal. Dulamă a menţionat că după primul pas – care vizează beneficiarii din mediul rural – ar urma şi etapa a doua care ar dezvolta acelaşi proiect şi în mediul urban.

Deputatul Liviu Harbuz a explicat şi de ce prima etapă trebuie să vizeze mediul rural: „În mediul urban, internetul cu accesibilitate gratuită se dezvoltă deja mult mai repede, pe cale naturală. Prin acest proiect noi intenţionăm tocmai să reducem decalajul dintre urban şi rural pentru că accesul la informaţie înseamnă educaţie, cultură şi dezvoltarea de oportunităţi”.

În cadrul conferinţei de presă (la care iniţial au fost prezenţi şi deputatul Şetan Burlacu şi viceprimarul Bogdan Gavrilescu iar ulterior s-a alăturat şi deputatul Constantin Moisii) au mai fost prezentate şi alte propuneri ale PMP Neamţ, care vizează şi alte domenii de activitate dar care, la final, au ca obiectiv dezvoltarea comunităţilor şi creşterea nivelului de trai al nemţenilor.

D.VINCA

cop-pmp

One thought on “PMP Neamţ pune Educaţia în prim-plan: Internet gratuit la sate şi bani pentru perfecţionarea cadrelor didactice

  1. Persoana cu barba si ochelari nu a candidat cumva din partea * dusmanilor * la locale ?
    A rezolvat-o cu transportul gratuit ?
    Ne mai baga pe gat o gratuitate ?
    Se gandeste el ca la sate e mai prosti si n-a auzit
    De precedentele promisiuni neonorate. Sau daca e cumva putini care a auzit, ii mituieste cu bani de perfectionare.
    Daca-i iese, s-a scos pe 4 ani de imunitate.

Comments are closed.