PMP-istul Chitic: „Pensiile speciale sunt FURT din banul public!”

Dragoș Chitic (fost primar, candidat PMP Neamț pentru Senat) anunță că din postura de viitor senator va lupta aprig pentru eliminarea pensiilor speciale.

„Pensiile speciale sunt FURT din banul public!
Statul român plătește peste 12 miliarde de lei pensii speciale, în vreme ce, după zeci de ani de muncă, mulți dintre seniorii României au pensii extrem de mici, la limita sărăciei.
Mă voi bate în Parlamentul țării, împreună cu colegii mei din PMP pentru eliminarea pensiilor speciale.
Ipocrizia majorității politicienilor decidenți trebuie să înceteze. Opriți-vă din a vă mai bate joc de români! Criteriul corect și moral de acordare a pensiilor este contributivitatea”, spune Dragoș Chitic.

Candidatul PMP susține ferm eliminarea acestor privilegii imorale, mai ales în ceea ce-i prvește pe demnitari: „Este nedrept și rușinos pentru politicieni să beneficieze de pensii speciale. Parlamentarii, primarii sau președinții de consilii județene sunt primii pentru care trebuie să se elimine aceste privilegii.
Vă invit pe 6 decembrie să facem dreptate și să Mișcăm România!”.

V.N.

Comentarii Facebook

One thought on “PMP-istul Chitic: „Pensiile speciale sunt FURT din banul public!”

Lasă un răspuns